Mecanicul a fost cel care a observat flăcări la nivelul ventilatoarelor de climatizare, amplasate în exteriorul vagoanelor, astfel că în dreptul localității Aninoasa a decis să oprească garnitura. Imediat a chemat ajutoare, însă nu a așteptat sosirea pompierilor cu mâinile-n sân, ci s-a urcat pe un vagon și a intervenit el însuși cu stingătoarele, reușind să țină flăcările sub control.
În tren se aflau doar șase pasageri, care nu au fost răniți și și-au putut continuat drumul cu mașina.
Reprezentanții CFR spun că două garnituri de pe ruta Pietroșița-Târgoviște nu vor mai circula astăzi, iar o comisie tehnică va analiza cauzele care au dus la producerea incidentului. Potrivit targovistenews.ro, incendiul ar fi pornit de la un scurt circuit la sistemul electric.