Trenul nu-i masina mica

Prima impresie a fost placuta. Vagoane curate, usi automate si o atmosfera oarecum placuta. Numai ca scaunele, pentru ocuparea carora se platesc 360.000 de lei, sunt atat de apropiate unul de celalalt incat te obliga la oarece intimitate cu vecinul de vizavi. Din nefericire, trenul nu avea vagon restaurant si timp de sase ore pentru o cafea sau o apa minerala a trebuit sa risc sa cobor in statiile, cam prea numeroase pentru un Intercity, in care a oprit garnitura.
La intoarcere, pentru 340.000 lei am beneficiat de un tren rapid, modernizat, in care, vrand-nevrand am fraternizat, din cauza inghesuielii, cu pelerinii sositi de la moastele Sfintei Parascheva. Pentru ca feroviarii ieseni au vandut bilete „in picioare” fara limita, iar controlorii nu s-au aratat deloc mirati ca intr-un compartiment de 6 locuri se inghesuiau 8 persoane. Atmosfera de biserica a fost intarita si de intunericul care s-a lasat in vagon o data cu sosirea serii. Controlorul, pe care l-am rugat sa faca ceva sa aprinda lumina, mi-a reprosat: Ce vrei, domne, vrei confort ia-ti masina”. Masina am, dar am vrut si eu sa vad de ce scade numarul calatorilor pe calea ferata. Acum am aflat.

Urmărește-ne pe Google News