UPDATE 1 decembrie: De 1 Decembrie, familia regală, a pornit într-o călătorie simbolică prin 7 orașe din țară. Pentru prima dată, garnitura regală a oprit în gara din stațiunea Bușteni, în aplauzele a sute de oameni. Numai că, la plecarea trenului, românii aproape că s-au călcat în picioare pentru a primi o fotografie și un album cu Casa Regală. Principele Radu, Principesa Margareta și Principesa Maria au fost întâmpinați cu pâine, sare și buchete de flori în culorile tricolorului pe peronul gării din Bușteni. Doar 17 minute a poposit familia regală în gara din Bușteni. Din tren, Principele Radu le-a transmis un mesaj tuturor românilor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„Cel mai frumos lucru este că după atâția ani grei, viața ne găsește tot alături cu aceeași limbă, cu aceeași identitate , cu aceleași emoții și cu respect față de părinți. Și suntem fericiți că deși e iarnă și frig, oamenii au căldură în suflet, ceea ce nu se poate cumpăra cu bani”, a precizat Principele Radu.

Înainte de plecarea garniturii, Familia Regală a vrut să le facă o surpriză oamenilor prezenți și au împărțit fotografii, albume și drapele. Numai că, sutele de români parcă au uitat că sunt prezenți la o ceremonie și-au călcat în picioare. Aproape că s-au bătut pentru a primi cadourile regale.

Principesa Margareta și Principele Radu au fost întâmpinați cu urale și flori, după ce trenul regal a intrat în gara din Sinaia, orașul pe care Carol I l-a tranformat în capitală de vară.

Principesa Margareta, întâmpinată în Gara din Sinaia

Trenul Regal circulă de Ziua Națională. Călătorie simbolică în zi de sărbătoare

Zeci de oameni au venit special pentru a-i vedea pe membrii Familiei Regale. Altețele Lor au poposit pe peronul gării alături de Principesa Maria, dar și de Majestățile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, precum și Alteța Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei. Reprezentanții Caselor Regale au fost însoțiți în călătoria cu trenul de mai multe personalități și olimpici.

„A fost o călătorie foarte frumoasă, onorantă pentru noi. Ne-am simţit extraordinar, am petrecut momente savuroase. Reprezentanţii Casei Regale sunt persoane deosebit de sociabile şi prietenoase”, a povestit Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic Român.

Timp de două ore, turiștii prezenți la Sinaia au trăit în atmosfera încărcată de istorie pentru că au putut vizita trenul regal. Garnitura de lux a fost construită în Italia, în 1928, la comanda Regelui Ferdinand și are un vagon-sufragerie, un dormitor regal și trei cușete.

Interiorul este impresionant. Mobilierul este finisat cu furnir din esenţe nobile, scaunele şi fotoliile sunt tapisate cu piele de Cordoba, iar corpurile de iluminat sunt realizate din sticlă de Murano.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Pe 1 Decembrie, trenul regal va pori din Gara Sinaia și va opri în gările din Bușteni, Predeal, Brașov, Codlea, Făgăraș, Avrig și Sibiu. Călătoria cu Trenul Regal din acest an este dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și promulgării Constituției din 1866.

În seara de 1 decembrie, Familia Regală va lua parte la concertul dedicat Zilei Naţionale, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News