Furtuna care s-a abătut, vineri seară, asupra județului Arad a produs pagube uriașe, mai multe acoperișuri au fost smulse, iar zeci de copaci au fost doborâți de vântul extrem de puternic.

Pompierii au lucrat la foc continuu în ultimele ore, fiind solicitați la mai multe intervenții. De asemenea, furtuna a lăsat fără curent electric mai multe locuințe din oraș, iar circulația trenurilor a fost dată peste cap din cauza vremii.

Cea mai mare întârziere, de 6 ore, o are un tren IR de la CFR Călători care a plecat de la Arad spre Bucureşti şi este programat să plece din Capitală spre Mangalia, având aceeaşi întârziere, tot de 360 de minute.

Trenul IR 1922 a staţionat în staţia Vărădia, iar călătorii vor primi apă în staţiile Simeria, Craiova şi Bucureşti, informează G4Media.

De asemenea, circulaţia feroviară pe Magistrala M 200 Bucureşti – Arad – Curtici este restricţionată în judeţul Hunedoara din cauza lipsei de tensiune, din cauza furtunii de vineri de pe Valea Mureşului.

„Menționăm faptul că în cursul nopții pe raza regionalelor Timișoara, Iași, Brașov și Craiova din cauza rafalelor puternice de vânt zeci de arbori s-au prăbușit pe firul de contact, provocând deranjamente grave la sistemul de alimentare cu energie electrică. Personalul feroviar a intervenit încă din cursul nopții pentru remedierea deranjantelor, interval orar în care mai multe trenuri au fost oprite temporar, în stațiile de pe traseu, până la finalizarea intervențiilor”, se arată în comunicatul transmis de CFR.

 
 

Urmărește-ne pe Google News