În această dimineaţă au sosit în Gara de Nord Bucureşti cu întârzieri de aproximativ 60 de minute următoarele trenuri: IR 1742, Satu Mare – Oradea – București şi IR 1782, Piteşti – Bucureşti Nord, iar IR 1696, Timişoara Nord – Bucureşti Nord, cu 40 minute întârziere.
„Este o situaţie în evoluţie, sunt posibile şi alte întârzieri şi/sau modificări, fapt pentru care recomandăm pasagerilor ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească”, se arată într-un comunicat remis presei de CFR Călători.
Informaţii în timp real despre situaţia circulației trenurilor pot fi găsite pe https://cfr.ro/index.php/cauta-tren. Numerele de telefon de la stațiile CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Info Utile/Informații Telefonice.
Pasagerii pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru eventuale parcursuri neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pewww.cfrcalatori.ro
În situaţia apariţiei unor defecțiuni la instalația electrică/de încalzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi le va acorda asistenţa necesară.
În toate unitățile CFR Călători (revizii, depouri, etc) se intervine constant pentru deszăpezire și pentru asigurarea condițiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul. De asemenea, sunt pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenție iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News