Transferoviar Călători a informat că „având în vedere solicitările CFR Infrastructură pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a liniei de cale ferată pe relația București Nord – Aeroport Henri Coandă, trenurile T.F.C. vor fi anulate în perioada 25.01.2021 – 13.02.2021”.
Ce spune CFR SA
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a explicat într-un comunicat remis Libertatea că a primit din partea antreprenorului o solicitare „referitoare la efectuarea unor lucrări de sudură a șinelor și aparatelor de cale, conform proceselor tehnologice prevăzute în proiectul de realizare a investiției”.
„În acest moment, CFR SA analizează solicitarea și urmează să decidă asupra modalității de programare a lucrărilor respective”, mai arată compania.
„Realizarea lucrărilor ar urma să fie pe anumite intervale orare, în niciun caz pe durata întregii zile, ceea ce înseamnă că linia CF nu va fi închisă total”, arată CFR SA.
„Orice eventuală închidere parțială a circulației va fi comunicată în timp util, iar călătorii și reprezentanții mass-media vor ști din timp toate detaliile”, se mai precizează în comunicat.
Linia de cale ferată Gara de Nord – Otopeni, inaugurată pe 13 decembrie 2020
Trenurile cu călători pe ruta Gara de Nord din București – Aeroportul Henri Coandă Otopeni au început să circule din 13 decembrie 2020. Ruta are 19 km și poate fi parcursă în circa 25 de minute.
Transportul feroviar între Gara de Nord din Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni este asigurat de trei operatori, CFR Călători, Regio Călători și Transferoviar Călători.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro