În 2017 va fi lansata o licitatie pentru cateva sute de noi trenuri, vagoane si automotoare pentru a înnoi parcul de material rulant al CFR-ului. Robert Dobre, presedintele Autoritatii de Reforma Feroviara, spune că licitatia va fi împărțită in mai multe loturi – automotare diesel si electrice, locomotive si vagoane. Vagoanele vor fi moderne, cu aer condiționat și internet, iar noile trenuri vor fi capabile să ruleze la 160 km/h, viteza maximă a liniilor modernizate, însă intenția autorităților e să cumpere și câteva trenuri ce pot circula și la viteze mai mari, a declarat oficialul pentru HotNews.ro.
„Ministerul Transporturilor vizează de mai mult timp cumpărarea de material rulant, iar acum are și posibilitatea prin Autoritatea de Reforma Feroviară și prin asigurarea sursei de finanțare în MasterPlanul de Transport”, spune președintele Autorității de Reformă Feroviară (ARF), insituție recent creată ca urmare a recomandărilor din MasterPlan și care are misiunea principală de a eficientiza domeniul căilor ferate.
Potrivit lui Dobre, demararea procedurii de achiziție publică se va face după operaționalizarea ARF. „Materialul rulant va fi unul nou, va avea mentenanță. Va răspunde tuturor cerințelor. Vorbim de aer condiționat, vorbim de internet, de viteza de circulație ridicată. Nu înseamnă doar vagoane sau doar locomotive, ci va fi o achiziție pe loturi”, a explicat acesta.
Dobre a mai spus că nu vorbim doar de condiții bune pentru pasageri, ci și de confortul lucrătorilor la calea ferată, de confortul mecanicilor pentru că ei sunt cei care răspund de siguranța pasagerilor. ”Și ei au nevoie de căldură, de aer condiționat și condiții bune de a-și îndeplini sarcinile de serviciu”, a adăugat oficialul.
Achiziția pe loturi va presupune și automotoare diesel și automotoare electrice, dar și vagoane și locomotive. „Sunt mai multe motive pentru care aceasta achiziție va fi compartimentata pe loturi. De exemplu, dacă am achiziționa doar automotoare diesel ar fi foarte greu ca un producator să ne livreze în perioada următoare 100 de automotoare. Atunci, practic, putem să mergem pe mai multe fronturi astfel încât achiziția și obținerea materialului rulant să se facă cât mai rapid. Vorbim de trenuri cu viteză sporită, care să fie capabile să atingă viteza căilor ferate reabilitate, deci vor fi capabile să circule cu 160 km/h”, a detaliat Dobre.
Potrivit acestuia, în MasterPlanul de Transport, recent adoptat de guvernul Cioloș, există o analiză de necesar de material rulant pentru ca sistemul feroviar să devină competitiv.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro