Ordonanțele militare permit deplasarea doar în cazuri urgente, dar conducerea CFR a luat în calcul un aflux mai mare de călători în perioada Paștelui. Pentru siguranța călătorilor și pentru a asigura distanțarea socială a suplimentat numărul de trenuri, pentru ca în fiecare garnitură să nu fie vândute decât jumătate din numărul obișnuit de bilete. CFR aplică regula „un loc liber, altul ocupat”.
CFR recomandă cumpărarea din timp a biletelor, pentru formarea trenurilor potrivit cererii, în condiții de siguranță.
„Pentru evitarea aglomerării trenurilor în această perioadă prilejuită de Sărbătorile Pascale şi pentru a putea suplimenta în mod operativ capacitatea de transport pentru preluarea fluxurilor de călători, cu respectarea distanţei sociale prin aplicarea regulii „un loc liber, un loc ocupat”, rugăm călătorii să-şi facă rezervare din timp şi să nu mai cumpere bilet în ultimul moment. Menţionăm faptul că trenurile au fost deja suplimentate pentru această perioadă. Recomandăm tuturor cumpărarea biletelor din timp, pentru a avea o predictibilitate a cererii şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine suplimentarea trenurilor cu vagoane la numărul de locuri solicitat. Cumpărarea cu anticipaţie a biletelor se poate face în această perioadă, înainte de plecare cu 10 zile” se arată într-un comunicat al CFR, preluat de Agerpres.
CFR sfătuiește călătorii să păstreze distanța și să achite cu cardul
„De asemenea, recomandăm cumpărarea online de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, este indicată efectuarea plăţii la ghişeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru şi respectarea unei distanţe de minim de 2 m între călători la ghişeele caselor de bilete/birouri de informaţii”, a precizat compania de transport feroviar.
În Gara de Nord Bucureşti şi în alte staţii au loc filtre la peroane, la trenurile aglomerate, pentru a se asigura faptul că în trenuri vor urca doar pasagerii care au bilet.
„Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situaţia în care la casa de bilete/ghişeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizaţii. Persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă cu trenul, sunt obligate să respecte toate prevederile Ordonanţelor Militare, regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii şi este important să aibă în vedere recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiţii de siguranţă” a transmis CFR.
Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 10 zile prin următoarele canale: online (de pe www.cfrcalatori.ro), de la automatele de vânzare bilete din gări şi, dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro