”Se înregistrează întârzieri de circa 60 de minute în traficul trenurilor care tranzitează zona staţiei Chiajna. Sunt afectate trenurile care circulă pe direcţia Bucureşti – Craiova şi Craiova-Bucureşti”, a declarat pentru News.ro Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al companiei.

Ea precizează că în prezent se lucrează la repunerea în funcţiune a instalaţiei, urmând ca în cursul nopţii problema să fie remediată.

”Instalaţia de semnalizare din zona de acţiune a staţiei Chiajna este defectă, ciculaţia se desfăşoară până la remediere prin comandă telefonică”, a anunţat sâmbătă CFR.

Oficialii companiei spun că situaţia a fost cauzată de faptul că persoane încă neidentificate au încercat să taie şi să fure cablurile.

Citește și: Ora de vară 2017 | Cum vor circula trenurile sâmbătă și duminică, 25 -26 martie

 
 

Urmărește-ne pe Google News