Soldații sunt urmăriți penal în temeiul noilor legi radicale ale Rusiei care înăspresc pedepsele pentru acte comise în timpul mobilizării. Din punct de vedere legal, „mobilizarea parțială” decretată anul trecut este încă în vigoare, în ciuda afirmațiilor Kremlinului privind finalizarea acesteia.
În prima jumătate a anului 2023, instanțele rusești au primit 2.076 de dosare penale intentate împotriva soldaților acuzați că și-au abandonat unitățile fără concediu oficial, potrivit calculului făcut de Mediazona pe baza dosarelor din instanțele militare.
Cifra este dublă față de numărul de cazuri înregistrate pe tot parcursul anului 2022 și de trei ori mai mare decât în 2021, potrivit publicației independente.
Alte cazuri legate de serviciul militar, cum ar fi capitularea, obiecția de conștiință și jafurile, au rămas „mai mult sau mai puțin la fel” în 2023, în ciuda creșterii numărului cazurilor de dezertare, a precizat Mediazona.
Absența neautorizată de la unități în timpul mobilizării, al legii marțiale sau în timp de război este pedepsită în Rusia cu până la 10 ani de închisoare.
O anchetă anterioară a Mediazona privind cazurile de dezertare din armata rusă a arătat că majoritatea soldaților au primit pedepse cu suspendare.
Pedepsele mai ușoare permit armatei să îi readucă pe soldați înapoi pe linia frontului după ce au fost judecați și să se asigure de loialitatea lor sub amenințarea cu închisoarea.
Marți, Mediazona a remarcat o schimbare în tiparul sentințelor instanțelor, mai mulți soldați recrutați prin intermediul mobilizării primind pedepse cu închisoarea decât soldații angajați pe bază de contract.
Astfel, cei mai mulți dintre cei condamnați începând cu luna martie au fost soldați mobilizați, arată cea mai recentă investigație a Mediazona.
Președintele Vladimir Putin nu a ridicat încă ordinul de mobilizare „parțială”, deși a anunțat încheierea campaniei de chemare în armată. Această campanie a provocat un exod în masă al bărbaților ruși cu vârste potrivite serviciului militar în toamna anului trecut.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina