Pentru a  putea candida la şefia partidului, Klaus Iohannis  ar fi avut nevoie de o vechime de cel puţin doi ani în partid. Partidul Naţional Liber, însă, a votat o derogare prin intermediul căreia liderul liberalilor a primit dreptul de a candida.
După ce Tribunalul Bucureşti a respins noua conducere a Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis ar putea pierde funcţia de preşedinte. Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel.
De asemenea, Tribunalul a hotărât că toate deciziile pe care Klaus Iohannis le-a luat în calitate de preşedinte al partidului nu sunt legale. Printre aceste decizii se numără şi aceea de a candida la alegerile prezidenţiale.
Liderul liberal Ludovic Orban a precizat, pentru Evenimentul Zilei, că se aşteaptă motivarea deciziei tribunalului pentru a vedea care sunt argumentele de ordin juridic, adăugând că, din punct de vedere politic, lucrurile sunt foarte clare: Klaus Iohannis este în continuare preşedintele PNL. Potrivit acestuia, chiar dacă ar exista probleme legate de validarea modificărilor la statutul partidului, de la congresul din iunie, Iohannis rămâne la şefia partidului, întrucât el ocupa deja poziţia de preşedinte interimar al formaţiunii, ales statutar, după demisia lui Crin Antonescu.
„Congresul PNL din iunie s-a desfăşurat perfect legal. A existat un statut care respectă legea. În ceea ce priveşte candidatura lui Klaus Iohannis, acesta a primit derogare de vechime cu un vot dat în unanimitate” a spus Ludovic Orban.
 

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Călin Georgescu are un avans considerabil față de contracandidații săi
FANATIK.RO
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Călin Georgescu are un avans considerabil față de contracandidații săi
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
GSP.RO
„Călătorie în viitor”. Trei detalii care l-au uluit în Coreea de Sud pe fostul golgeter al României: „Știi cum iau ei bacșișul? M-a frapat, chiar exagerează”
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Elle.ro
Ana Baniciu a dezvăluit noi imagini inedite cu casa veche de un secol în care locuiește cu soțul și fiul lor. Cum a contribuit artista la design: „Vă eram datoare” VIDE
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Financiarul.ro
Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Observatornews.ro
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI