Potrivit deciziei de luni a magistraților teleormăneni, administrator judiciar provizoriu a fost desemnat C.I.T.R. Filiala Ilfov SPRL, cu o remuneraţie de 1500 lei din averea societății debitoare.
Societatea Tel Drum este obligată să depună la dosarul de insolvență, în 10 zile de la pronunţarea deciziei, toate actele necesare, a mai decis instanța.
Totodată, instanța a fixat prima ședință a creditorilor Tel Drum pentru data de 6 aprilie, ora 10.00, iar termenul pentru continuarea procedurii la data de 23 mai 2018.
Sentința Tribunalului Teleorman nu este defintivă, putând fi contestată în termen de 7 zile zile de la comunicarea hotărârii, dar este executorie.
Firma Tel Drum și-a cerut insolvența. Dosarul a fost depus la Tribunalul Teleorman pe 17 ianuarie, iar judecătorii au stabilit ca primul termen de judecată în acest dosar să fie în data de 29 ianuarie. În aceeași zi, Guvernul Dăncilă primește votul în Parlament.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut judecătorilor, joi, să interzică procedura de intrare în insolventă a firmei Tel Drum, societate judecată pentru fapte de corupție. Această măsură preventivă a fost solicitată pentru 60 de zile, la Tribunalul Bucureşti. Pe 17 ianuarie, ziua în care firma Tel Drum a fost anunțată că este suspectă de mai multe infracţiuni, a fost înregistrată şi solicitarea companiei de intrare în insolvență.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro