Tricourile, care prezintă o imagine a fostului președinte al SUA imediat după ce a fost împuşcat, sunt însoţite de sloganuri precum „Bulletproof” („Antiglonţ”), „Legends Never Die” („Legendele nu mor niciodată”), „Grazed but not Dazed” („Atins, dar nu doborât”), „Shooting Makes Me Stronger” („Gonţul mă face mai puternic”).
La câteva ore după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump, companiile şi vânzătorii independenţi s-au grăbit să exploateze situaţia şi să creeze sloganuri şi mărfuri adaptate situaţiei.
„(Vânzările) mi-au depăşit aşteptările. Nu mă aşteptam ca Trump să aibă atât de mulţi fani”, a declarat Zhong Jiachi, 28 de ani, proprietarul Paxinico, un comerciant de îmbrăcăminte de pe Douyin, versiunea chineză a Tiktok
Acesta a afirmat că în 24 de ore a vândut aproximativ 40 de tricouri cu imaginea lui Trump imediat după ce a fost împuşcat.
Li Jinwei, în vârstă de 25 de ani, care vinde bunuri pe platforma Taobao a Alibaba, a declarat presei din Hong Kong că are nevoie de doar jumătate de minut pentru a produce un tricou cu Trump la fabrica sa din China.
„Am pus tricourile pe Taobao imediat ce am văzut ştirile despre împuşcături, deşi nici măcar nu le imprimasem, şi în trei ore am avut peste 2.000 de comenzi atât din China, cât şi din Statele Unite”, a spus ea.
Privirea lui Trump fixând camera, care apare în multe dintre produsele anterioare ce îl înfăţişează, este un ecou al posturii sale caracteristice din „The Apprentice”, reality show-ul de televiziune în care a jucat timp de mai mulţi ani şi care l-a făcut celebru.
În 2023, imaginea cu Trump în postura de infractor fotografiat la poliţie (mugshot) a fost transformată rapid în tricouri, pahare, căni, postere şi chiar păpuşi bobblehead deopotrivă de către susţinători şi inamici.
Donald Trump a fost rănit sâmbătă, 13 iulie, la ureche, într-o tentativă de asasinare la un miting de campanie din Butler, Pennsylvania.
FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca fiind cel care a încercat să-l ucidă pe Trump.
Atacatorul a fost ucis de Secret Service. Pe lângă acesta, un spectator a murit şi alţi doi au fost grav răniţi.
FOTO: Hepta
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 15.07.2024, 15:46
Să tot fii împușcat așa când ești în campanie electorală... Visul umed al oricărui politician.
nobody • 15.07.2024, 16:52
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 15.07.2024, 15:46
Să tot fii împușcat așa când ești în campanie electorală... Visul umed al oricărui politician.
Pai, pafnutie, ai mari sanse sa experimentezi si tu asa ceva daca iti ies idolii la vot in toamna. Numai ca, spre deosebire de trump, tu te vei intoarce in sac acasa, asta daca ai noroc sa te adune, altfel devii ingrasamant.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 16.07.2024, 18:33
nobody • 15.07.2024, 16:52
Pai, pafnutie, ai mari sanse sa experimentezi si tu asa ceva daca iti ies idolii la vot in toamna. Numai ca, spre deosebire de trump, tu te vei intoarce in sac acasa, asta daca ai noroc sa te adune, altfel devii ingrasamant.
Da, da, dacă nu votăm şoşoaca şi suveraniştii, pac, al treilea război mondial, Rusia va fi obligată să ne atace. Ştim textul. Dar până una-alta, eliberatorii voştri dragi sunt cei care îngraşă pământurile ucrainene. E bine, să crească floarea-soarelui mare, să avem ulei ieftin.