UPDATE ora 23.05. În apartament locuia o femeie împreună cu cei patru copii ai săi, toţi cunoscuţi cu probleme psihice, potrivit Agerpres.
Din primele cercetări, doi dintre copii, care ar fi gemeni în vârstă de 45 de ani, i-ar fi ucis pe ceilalţi. Cele trei cadavre au fost găsite în baie, în saci.
UPDATE 20.17 Potrivit News.ro, care citează surse judiciare, cei doi suspecți reținuți sunt fii ai femeii ucise. Aceeași sursă precizează că două dintre cadavrele găsite în apartament, despre care alte surse media spun că ar fi o fiică și un fiu ale femeii ucise, nu au fost încă identificate.
Cei doi suspecți reținuți urmează a fi audiaţi marți seară la Serviciul Omoruri, din cadrul Poliţiei Capitalei.
***
Știrea inițială. Oamenii legii sosiți la fața locului au găsit trei morți într-un apartament de la etajul 4 al unui bloc de pe Calea Moșilor.
Este vorba despre o femeie și doi dintre copiii săi, un băiat și o fată.
Principalul suspect ar fi un alt băiat al femeii, care, spun martorii, și-ar fi ucis mama, sora și un frate. De altfel, una dintre victime ar fi fost găsită, spun anchetatorii, chiar în pragul ușii.
Potrivit Digi 24, principalul suspect este tot un fiu al femeii ucise și a fost prins de polițiști, alături de un alt bărbat, care ar face și el parte din familie.
Cei doi au fost duși la audieri, iar toată zona a fost sigilată și urmează cercetarea la fața locului.
La fața locului a sosit și laboratorul de criminalistică.