Potrivit înţelegerii făcute între procuror şi avocatul prinţesei, Irina Walker şi soţul ei, John Walker, ar urma să primească, cel mai probabil, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Totodată, potrivit înţelegerii, cei doi soţi ar urma să vândă o parte din ferma pe care o deţin în Oregon până în 2015, iar 200.000 de dolari din suma obţinută să îi cedeze statului american drept despăgubiri. Cea mai grea sentinţă pe care cei doi o pot primi însă ar fi cinci ani de închisoare cu executare şi o amendă de 250.000 de dolari. Sentinţa în acest caz va fi dată pe 22 octombrie.
În acest context, Casa Regală a României, a emis, ieri, un comunicat de presă prin care îşi exprimă tristeţea profundă cu privire la situaţia în care se află Principesa Irina, dar şi speranţa că instanţele Statului Oregon, unde se judecă procesul vor face drepatate „rapid şi just”.
„Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoştinţă cu profundă tristeţe de situaţia creată privitor la Alteţa Sa Regală Principesa Irina, fiica sa.
Majestatea Sa şi întreaga Familie Regală apreciază eforturile tuturor celor implicaţi, precum şi ale sistemului judiciar american de a duce la bun sfârşit procedura judiciară, cu respectarea dreptului la apărare, având încredere că instanţele Statului Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă acest caz„, se precizează în comunicatul Casei Regale.
Autorităţile americane afirmă că Irina Walker şi soţul ei au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi în perioada aprilie 2012-aprilie 2013, la ferma lor din Irrigon, la est de Portland. Cocoşii aveau ataşate cuţite de picioare, iar spectatorilor li se cereau bani pentru intrare şi li se vindeau mâncare şi băutură, potrivit rechizitoriului.
Luptele ar fi adus profituri de 2.000 de dolari pe zi. Soţii Walkers sunt acuzaţi de lupte ilegale cu animale, complot pentru încălcarea actului privind bunăstarea animalelor şi administrarea ilegală a unor jocuri de noroc. Ambii şi-au schimbat modul de a pleda la audierea ce va avea loc la 16 iulie în Portland. Procesul lor urmează să înceapă pe 14 iulie, scrie ABC News. Procurorul federal Stephen Peifer a confirmat că Irina Walker urmează să pledeze vinovat, dar a refuzat să comenteze pe tema unei posibile înţelegeri în schimbul recunoaşterii vinovăţiei.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro