Trucuri ecologice pentru curăţenie
– Cuptorul cu microunde, cu apă gazoasă
Devenit indispensabil în bucătărie, cuptorul cu microunde trebuie curăţat periodic. Pune o cârpă umedă în interior şi lasă cuptorul 2,30 minute. Vaporii degajaţi vor uşura dezlipirea murdăriei. Pentru a definitiva operaţia, freacă-l cu apă gazoasă. Mirosul urât va dispărea dacă vei pune într-un bol apă cu câteva picături de lămâie. E valabil şi pentru persistentul miros de peşte.
– Frigiderul, cu pastă de dinţi
Garniturile trebuie curăţate periodic fiindcă ele asigură etanşeitatea aparatului. Ia o periuţă de dinţi şi freacă-le energic cu pastă de dinţi. Toţi microbii şi bacteriile vor dispărea.
– Chiuveta din bucătărie, cu ulei de bebe
Este locul predilect pentru microbi. Află cum poţi scăpa de ei. Dacă chiuveta ta este de inox, înmoaie un burete în apă şi apoi presară pe el argilă pudră. Freacă şi clăteşte. Argila va împiedica şi formarea tartului. Pentru a-i da luciu, şterge-o cu o cârpă înmuiată în ulei de bebe. Dacă este din ceramică, ia un burete umed şi presară pe el câteva picături de ulei esenţial dezinfectant (lavandă, euclalipt sau lămâie).
– Canalizarea din baie, cu gheaţă
Fie că se înfundă, fie că miroase urât canalizarea din baie ne dă uneori de furcă. Scapă de aceste neajunsuri astfel: pregăteşte câteva cuburi de gheaţă şi oţet alb. O dată pe săptămână lasă acest amestec să se topească în chiuvetă. Adaugă două picături de ulei esenţial fungicid (lămâiţă, eucalipt, arbore de niaouli sau tea-tree) pentru a evita apariţia ciupercilor.
În situaţia în care s-a înfundat, varsă o cană de bicarbonat de sodiu în canalizare, adaugă apoi o ceaşcă de oţet pe care l-ai pus 1 minut la microunde. Lasă să acţioneze câteva minute, apoi clăteşte cu 1 litru de apă clocotită.
– Para duşului, cu oţet
Dacă are mult tartru apa nu va mai ieşi cum trebuie, diminuând jetul. Amestecă o ceaşcă de oţet alb cu ½ ceaşcă de apă caldă. Pune amestecul într-o pungă de congelator şi leag-o cu un elastic de para duşului peste noapte. Dimineaţa, clăteşte!
Citeşte şi: Curăţă casa ecologic: foloseşte alcool alb