Într-un moment în care Yellowknife, capitala Teritoriilor de Nord-Vest din Canada, a început săptămâna trecută o evacuare în masă a 20.000 de locuitori, orașul a apelat la Facebook pentru a distribui cele mai recente informații despre incendiile care se apropiau cu repeziciune.

Dar, în loc să distribuie pur și simplu un link către o știre despre incendii de la CPAC, canalul de știri oficiale, orașul a instruit locuitorii să caute informațiile pe Google, postând pe Facebook un mesaj relativ complicat: „Căutați pe Google: CPAC Canada sau www . cpac . ca (fără spații)”, au scris oficialii municipali.

Și asta pentru că, în plin dezastru natural, oficialii din Yellowknife s-au lovit de decizia Facebook de a bloca articolele de știri pe platforma sa, în Canada, scrie New York Times.

Meta, compania mamă a Facebook, a început să implementeze această interdicție pe 1 august, în semn de răspuns la o nouă lege canadiană care obligă companiile de tehnologie să plătească instituțiile media pentru utilizarea conținutului lor.

Legiuitorii canadieni au adoptat în iunie Legea privind știrile online, care impune platformelor de socializare precum Meta și motoarelor de căutare precum Google să negocieze cu editorii de știri pentru a le primi dreptul de publicare.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Legea urmează să intre în vigoare în decembrie. Însă Meta a spus că ea este „inaplicabilă” și a anunțat că singura modalitate prin care compania ar putea respecta legea ar fi „să pună capăt disponibilității știrilor în Canada”.

Prin urmare, conținutul postat pe Facebook și Instagram de către agențiile de știri locale canadiene și internaționale nu va mai fi vizibil pentru canadienii care folosesc aceste platforme.

„Am fost clari încă din februarie că domeniul de aplicare a Legii privind știrile online ar avea un impact asupra distribuirii conținutului de știri pe platformele noastre”, a precizat Meta într-o declarație dată publicității marți.

„Rămânem preocupați să ne asigurăm că oamenii din Canada pot folosi tehnologiile noastre pentru a se conecta cu cei dragi și pentru a accesa informații”, a adăugat compania.

Pentru mulți canadieni, în special pentru cei din zonele mai izolate ale țării care se bazează foarte mult pe platformele sociale pentru accesul la informații, momentul nu putea fi însă mai prost ales, ținând cont de faptul că țara traversează cel mai grav sezon de incendii de vegetație, scrie New York Times.

„Este de neconceput că o companie precum Facebook alege să prioritizeze profiturile corporative înainte de a se asigura că organizațiile locale de știri pot transmite informații actualizate canadienilor”, a declarat luni premierul Justin Trudeau.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

„În loc să se asigure că jurnaliștii locali sunt plătiți în mod corect pentru a-i ține pe canadieni informați cu privire la evenimente precum incendiile de vegetație, Facebook blochează știrile de pe site-urile sale”, a adăugat premierul.

Unii utilizatori canadieni au găsit soluții de a distribui totuși știrile, apelând la diverse metode – realizarea de capturi de ecran, adăugarea de informații suplimentare în comentarii pe platformele Meta sau, în unele cazuri, renunțarea totală la Facebook și Instagram.

Ollie Williams, editorul de știri al Cabin Radio, site independent de știri online și post de radio din Yellowknife, a declarat că platformele au devenit „inutile” în urma noii interdicții și că postul a încetat să le mai folosească.

Interdicția este „stupidă și periculoasă”, a spus el, „pentru că împiedică fluxul de informații vitale în caz de criză”. „Am văzut că acest lucru a fost demonstrat din plin”, a adăugat el.

Williams a spus că audiența Cabin Radio a fost remarcabilă și că postul de radio a reușit să „submineze” Facebook, făcând capturi de ecran ale articolelor de știri și postându-le pe propriile pagini. Sau pur și simplu invitând cititorii să acceseze direct site-ul pentru a citi știrile.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

În loc să se orienteze către o nouă strategie de social media în timp ce era deja ocupat cu acoperirea incendiilor, Williams a spus că cititorii și ascultătorii Cabin Radio au făcut treaba pentru jurnaliști „într-un mod la care poate nu mă așteptam”.

În ultimele câteva săptămâni, traficul pe site-ul Cabin Radio, unde un mic grup de jurnaliști a acoperit o gamă largă de evenimente legate de incendii și de eforturile de evacuare, a doborât recorduri, a declarat Williams.

Dar alții nu au fost la fel de norocoși. Melissa David, fondatoarea Parachutes for Pets, un grup cu sediul în Calgary care oferă programe de sprijin pentru animalele de companie și servicii de intervenție în caz de urgență, a declarat pentru New York Times că organizația se bazează pe Facebook pentru a împărtăși informații verificate.

Dar, deoarece grupul nu a putut include un articol de presă cu o postare care anunța că Parachute for Pets a fost desemnat de autorități drept centru oficial de răspuns la urgențe, voluntarii au fost încurcați și unii au pus la îndoială autenticitatea postării, a spus ea.

Organizația, care ajută la îngrijirea a peste 400 de animale afectate de incendiile din Columbia Britanică și din Teritoriile de Nord-Vest, a trebuit să angajeze încă doi voluntari pentru a ajuta la acțiunile directe de informare, a declarat David.

„Avem un ritm, dar este încă un obstacol”, a spus ea.

Trevor Moss, directorul executiv al Central Okanagan Food Bank, a declarat și el că este îngrijorat de efectul pe termen lung al interdicției Meta.

Banca de alimente deservește zona Kelowna din Columbia Britanică, unde incendiile continuă să ardă, scăpate momentan de sub control.

„Suntem într-o criză, iar oamenii vor să răspundă, iar fiecărui organ de presă ar trebui să i se permită să facă acest lucru în acest moment”, a adăugat el.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Marica13   •   26.08.2023, 21:40

Mai bine se ocupa de incendii.....

andreea.online   •   24.08.2023, 13:28

Oricum Facebook s-a perimat...

bituca   •   24.08.2023, 05:58

Sunt bani in joc.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI