Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul „proastei gestionări” a pandemiei noului coronavirus, informează agenţiile de presă internaţionale.

„Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului”, a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă zilnice.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres consideră că „nu este momentul potrivit pentru a reduce resursele şi operaţiunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sau ale oricărei alte organizaţii umanitare în combaterea virusului”, în reacţie la decizia anunţată de preşedintele Trump de a întrerupe contribuţia SUA la bugetul OMS, transmite AFP.

„Convingerea mea este că OMS trebuie să fie susţinută deoarece este absolut esenţială pentru eforturile lumii în câştigarea războiului împotriva COVID -19”, a adăugat Antonio Guterres, reafirmând că va exista suficient timp pentru a studia ulterior „cum au reacţionat toţi cei implicaţi în criză”.

„Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea” în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19, a adăugat Trump într-un rechizitoriu amplu la adresa agenţiei ONU, potrivit AFP.

„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama
Recomandări
„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama

Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a „eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere”, conform Reuters.

Liderul american a adăugat că OMS a promovat „dezinformarea” din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.

Precizând că suma pe care contribuabilii americani o plătesc anual OMS este de 400 – 500 de milioane de dolari, comparativ cu aproximativ 40 de milioane de dolari şi „chiar mai puţin” cât contribuie China, Donald Trump a apreciat că SUA au datoria să ceară explicaţii.

„Dacă OMS şi-ar fi făcut treaba şi ar fi trimis experţi medicali în China pentru a studia în mod obiectiv situaţia pe teren, epidemia ar fi putut fi ţinută sub control la sursă, cu foarte puţine decese”, a explicat preşedintele american, citat de AFP.

În cursul zilei de marţi, secretarul de stat american Mike Pompeo anunţase că SUA doresc să „schimbe radical” modul de funcţionare al organizaţiei. “În trecut, OMS a făcut o treabă bună. Din păcate, de data aceasta, nu a făcut tot posibilul şi trebuie să procedăm astfel încât să facem presiuni pentru a schimba radical situaţia”, a afirmat şeful diplomaţiei americane, a relatat Agerpres.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI