Născut pe 14 iunie 1946, Trump a devenit cel mai în vârstă președinte american la data învestirii în funcție, având 70 de ani și 7 luni, mai mult decât oricare altul. Miliardarul a depășit astfel recordul deținut de republicanul Ronald Reagan, care 69 de ani și 11 luni, când și-a început primul mandat.
De altfel, Reagan și Dwight D. Eisenhower sunt singurii care au fost presedinți și după ce au devenit septuagenari. La polul opus se află Theodore Roosevelt, care rămâne în istorie cel mai tânăr președinte pe care l-au avut americanii.
În 1901, când și-a început mandatul la Casa Albă, el nu împlinise încă 43 de ani. El este urmat apoi de John F. Kennedy, care însă deține și recordul de cel mai tânăr președinte la data la care și-a încheiat mandatul. Avea 46 de ani și jumatate când a fost împușcat, pe 22 noiembrie 1963.
Printre cei mai tineri preşedinţi ai SUA se mai numără și Bill Clinton, în vârstă de 46 de ani în momentul începerii mandatului, în 1993, şi Barack Obama, ajuns la Casa Albă la 47 de ani, în 2009.
Cel mai nepopular președinte
Acesta nu este singurul record al lui Trump. El își începe mandatul cu cea mai scăzută cotă de popularitate față de ceilalți lideri care au ajuns la Casa Albă. Potrivit unui sondaj realizat de CNN, aproximativ 40% dintre americani au o opinie favorabilă despre republican. Spre comparatiție, atunci Barack Obama își începea primul mandat, el se bucura de susținerea a aproximativ 84% dintre americani, potrivit unui sondaj realizat de CNN.
Totodată, Bill Clinton și-a început mandatul cu susținerea a 67% dintre americani, în timp ce George W. Bush avea susținerea a 61%, chiar dacă rezultatul alegerilor a fost decis de Curtea Supremă.
Cel mai bogat președinte
Donald John Trump este și cel mai bogat președinte al SUA, fiind miliardar, însă acesta a refuzat în mod repetat să-și declare averea. El este un om de afaceri american care a făcut avere din afacerile imobiliare. El deține cele mai luxoase hoteluri și cazinouri din Statele Unite. Stilul său spumos l-a transformat însă și în vedetă de televiziune. El a fost prezentatorul, dar și producătorul propriului show de televiziune, intitulat „The Apprentice” (Ucenicul – n.r.). În ceea ce privește viața sa personală, magnatul este însurat din 2005 cu Melania, o femeie de origine slovenă care este cu 24 de ani mai tânără decât el. Anterior, Trump a mai fost însurat de două ori.
Tatăl miliardarului are origini germane
Donald Trump s-a născut pe 14 iunie 1946 în cartierul Queens din New York. Tatăl său are origini germane, bunicii miliardarului fiind imigranți germani stabiliți în SUA. Mama sa este și ea imigrantă. S-a născut în Scoția și s-a mutat pe tărâmul viselor la 18 ani.
Donald Trump a studiat la Academia Militară din New York, unde a obținut mai multe premii academic. El a absolvit ulterior Universitatea din Pennsylvania, cu o diplomă în finanțe.
Donald Trump s-a alăturat companiei imobiliare pe care tatăl său o conducea în 1968, după ce a absolvit facultatea. El a dezvoltat foarte mult firma tatălui său. De exemplu, primul său proiect a avut un profit de 6 milioane de dolari într-un singur an.
Organizația sa Trump a devenit în timp cel mai jucător de pe piața hotelieră, deținând hoteluri de lux, (Hotelul International Trump, Seven Springs Mansion și Plaza Hotel), cazinouri, terenuri de golf sau restaurante. Donald Trump nu a vrut însă să se limiteze doar la succesul în real-estate. El a reușit să lanseze și alte produse de success, precum vodka Trump, apa minerală care îi poartă numele, dar și colecții de îmbrăcăminte pentru bărbați.
Cu toate acestea, cariera sa nu a fost ocolită de probleme. În 1989, Donald Trump s-a confruntat cu probleme financiare care ar fi putut să-i aducă falimentul. Cazinourile sale aveau datorii foarte mari, iar proiectele sale imobiliare avea probleme foarte mari, ca urmare a efectelor recesiunii. Deși nu a recunoscut niciodată, Donald Trump a fost salvat de familie. El s-a împrumutat de la rude și a pus ca garanție banii pe care urma să-i moștenească de la tatăl său, bolnav de Alzheimer.
A fost gazda unui show tv
În 2003, Donald Trump a devenit producătorul și gazda show-ului de televiziune „The Apprentice” (Ucenicul – n.r.), care a fost difuzat de televiziunea NBC. Emisiunea a avut un succes incredibil: a fost urmărită de zeci de milioane de telespectatori, i-a adus lui Trump o stea pe Hollywood Walk of Fame, i-a mărit averea, dar i-a ridicat și cota de popularitate. Cu alte cuvinte – un succes pe toate planurile. Emisiunea de 14 sezoane i-a adus lui Trump faima mondială și i-a consolidat imaginea de om de afaceri dur și îndrăzneț.
În cadrul emisiunii, două echipe a câte opt concurenți se luptau pentru șansa de a lucra timp de un an pentru una dintre companiile lui Donald Trump. În fiecare săptămână, cele două echipe primeau câte o sarcină de la Trump, iar cei care pierdeau erau nevoiți să renunțe la câte un membru. Totul până când rămânea o singură persoană în joc. Cei eliminați erau trimiși acasă cu deja celebra frază „Youre fired” (ești concediat – n.r.).
Încasările de pe urma emisiunii s-au ridicat la trei milioane de dolari pentru fiecare episod. În 2007, Donald Trump a revenit în forță cu un nou sezon al emisiunii, după ce s-a gândit inițial să renunțe la emisiune. De această dată, concurenții erau vedete, iar printre acestea s-a numărat și Nadia Comăneci.