Peste 200 de milioane de dolari au fost alocate de Statele Unite pentru reconstrucția Siriei, dar după ce a citit în presă despre acest lucru, președintele american a decis să blocheze banii.
Trump a cerut oprirea finanţării după ce a citit o ştire care menţiona angajamentul recent al Washingtonului de a suplimenta cu suma respectivă primele eforturi de refacere a Siriei după conflict.
Suma fusese promisă de Rex Tillerson la o reuniune din Kuweit a coaliţiei internaţionale împotriva Statului Islamic, în februarie.
Dar Rex Tillerson a fost demis de președintle american și în locul său a fost numit directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Mike Pompeo.
Oficialii citaţi de Wall Street Journal apreciază că decizia de a bloca fondurile concordă cu declaraţia de joi a lui Trump potrivit căreia Statele Unite se vor retrage din Siria. „Să se ocupe alţii acum. În curând, foarte curând vom pleca”, a insistat preşedintele, citat de Reuters, într-un discurs la Richfield, în statul Ohio. „Ne vom întoarce la noi în ţară, unde e locul nostru, unde vrem să fim”, a spus el.