Mișcarea popoulistă ANO a miliardarului Andrej Babis a obținut 29,7% din voturi, adică 78 de mandate în camera inferioară, ce numără 200 de membri, în urma alegerilor parlamentare.

„Suntem entuziasmați. Le mulțumim celor 1,5 milioane de alegători ai noștri, asta ne depășește așteptările, căci a existat o campanie de dezinformare masivă împotriva noastră”, a reacționat Babis, într-o conferință de presă.

În același timp, partidul de extremă dreapta SPD, antimigranție și anti-UE, precum și cel al unei formațiuni antisistem au înregistrat progrese spectaculoase.

Cu toate acestea, atenția rămâne îndreptată în direcția lui Andrej Babis, care a fost supranumit „Trump al Cehiei”. Omul de afaceri în vârstă de 63 de ani a intrat în politică în 2011 cu mișcarea sa populistă ANO (in trad. – DA). În 2013, mișcare a devenit a doua forță politică a țarii, iar de atunci Babis a fost acuzat în repetate rânduri de afaceri și tranzacții îndoielnice. El neacă însă aceste acuzații.

În ceea ce privește platforma mișcării, Andrej Babis refuză adoptarea euro, o monedă „în faliment”, în opinia sa și este vehement împotriva imigrației.
Cu toate acestea, el a subliniat în repetate rânduri că este „pro-european”.

„Nu știu de ce cineva spune că suntem contra Europei”, a insistat Babis.  „Suntem pregătiți să luptăm pentru interesele noastre la Bruxelles, noi facem parte integrantă din UE și din NATO”, a continuat el, înainte de a invita Uniunea să „înceteze să vorbească de o Europă cu două viteze”.

Totodată, el nu propune un „Cexit” (ieșirea Cehiei din Uniunea Europeană, n.r.), ci este mai degrabă susținător al reformelor UE în vederea încurajării liberei circulații a capitalului, mărfurilor, mâinii de lucru și serviciilor.

Andrej Babis, al doilea cel mai bogat om din Cehia

Andrej Babis este un magnat în domeniile agroalimentar, chimic și media, fiind al doilea printre cei mai bogați oameni din țara sa. Fost-comunist căruia îi place să împartă dulciuri, precum gogoși, susținătorilor săi, Andrej Babis a acumulat  o avere de 3,49 de miliarde de euro, depășind-o pe cea a lui Donald Trump (3,1 miliarde de euro).

Născut în 2 septembrie 1954 la Bratislava, tânărul Andrej a urmat școala primară la Paris și pe cea secundară la Geneva, datorită tatălui său, un „co-fondator al comerțului exterior slovac”. „Am muncit de la vârsta de 15 ani: distribuiam lapte, descărcam colete, munceam pe șantier”, își amintește el.

Licențiat în economie, el s-a lansat de asemenea în comerțul exterior și a trecut constant ”Cortina de fier”.

Reprezentant comercial în Maroc din 1985 până în 1991, Babis a revenit în 1993 în țara sa divizată în două state independente și a început să-și construiască grupul Agrofert, fiind atras ulterior de politică.

„Sunt un om bogat. Mi-am realizat aproape toate visurile. Am câștigat bani mulți prin muncă cinstită”, susține acest tată a patru copii, dintre care doi cu cea de-a doua soție, Monika, mai tânără cu 20 de ani.

Acuzații de fraude fiscale și conflicte de interese

Susținătorii lui Babis îi apreciază promisiunile de „administrare a statului ca pe o întreprindere familială”, deși i se reproșează că — aflat la putere — ar fi extins avantajele fiscale pentru biocarburanți, măsură benefică pentru conglomeratul său de societăți Agrofert.

În mai, Andrej Babis a pierdut portofoliul Finanțelor în urma unui conflict cu premierul social-democrat Bohuslav Sobotka. Acesta din urmă nu vedea cu ochi buni tranzacțiile sale financiare îndoielnice, precum și posibilele fraude fiscale și conflicte de interese în care omul de afaceri ar fi fost implicat.

În același timp, liderul ANO este în centrul unui scandal de scurgeri a unor înregistrări cu convorbiri ale sale, lăsând să se presupună că a încercat să influențeze un jurnalist pentru ca acesta să-i atace pe rivalii săi politici.

De la începutul lunii octombrie, el este de asemenea obiectul unei inculpări pentru fraudarea fondurilor europene cu 2 milioane de euro, bani cu care a finanțat construirea în 2007 a fermei sale „Cuib de lebădă”, împreună cu un complex hotelier.

De asemenea, Curtea Constituțională slovacă a făcut să apară suspiciuni ale colaborării sale înainte de 1989 cu poliția secretă comunistă StB. „Nu există nicio probă, nu am semnat nimic, nu am colaborat cu poliția secretă”, susține el. Acuzația urmează să constituie obiectul unei noi anchete.

Potrivit lui Babis, toate aceste scandaluri au ca scop distrugerea popularității ANO.


Citește și: EXCLUSIV. Legătura neștiută dintre Draga Olteanu și Tamara Buciuceanu! «Nu aveam eu ce să caut în rolul acela»


Urmărește-ne pe Google News