Donald Trump nu s-a aflat pe buletinul de vot, la alegerile din SUA de marți, dar și-a petrecut ultimii doi ani comportându-se ca și cum ar fi fost, urmărind să obțină victorii importante pentru Partidul Republican din partea căruia va dori, probabil, să candideze din nou la președinție.

Mai multe curse erau încă prea strânse pentru a fi adjudecate, miercuri dimineață, dar analiștii, și chiar unii republicani, au putut concluziona că „valul roșu” și „noaptea mare” a partidului lui Trump nu s-au materializat, în ciuda eforturilor fostului lider de la Casa Albă.

Republicanii înșiși au recunoscut că noaptea a fost sub așteptări. „Cu siguranță nu a fost un val republican, asta e al naibii de sigur”, a declarat pentru NBC News senatorul Lindsey Graham, republican din Carolina de Sud și un aliat apropiat al lui Trump.

În unele state-cheie, candidații susținuți de Trump au fost cei care au pierdut sau au întâmpinat probleme.

În Pennsylvania, democratul Josh Shapiro a câștigat cursa pentru postul de guvernator în fața republicanului Doug Mastriano, în timp ce democratul John Fetterman l-a învins pe republicanul Mehmet Oz, pentru a obține un loc în Senatul SUA.

Cei doi republicani fuseseră susținuți de Trump.

În Michigan, republicana Tudor Dixon, susținută de Trump în cursa pentru postul de guvernatoare, a eșuat în încercarea sa de a o detrona pe democrata Gretchen Whitmer.

Don Bolduc, candidatul susținut de Trump pentru cursa senatorială din New Hampshire, a pierdut și el. Aceeași soartă au avut-o unii candidați girați de fostul președinte pentru Camera Reprezentanților, printre care J.R. Majewski din Ohio, Karoline Leavitt din New Hampshire și Yesli Vega din Virginia.

În Arizona, Kari Lake, candidata pentru postul de guvernatoare, și Blake Masters, candidatul pentru postul de senator, au făcut campanie împreună sub stindardul „America First”, fiind susținuți de Trump.

Amândoi erau conduși, miercuri dimineață, de rivalii lor democrați – deși finalul curselor era greu de prevăzut.

Unii dintre candidații lui Trump s-au descurcat mai bine, cum ar fi J.D. Vance, candidatul republican la Senat în Ohio, care a câștigat. Victorioși au fost Ted Budd în Carolina de Nord, Katie Britt în Alabama și Eric Schmitt în Missouri.

Iar candidatul în care Trump a investit cel mai mult, Herschel Walker, din Georgia, părea gata de a împinge cursa în turul al doilea de scrutin.

Rivalul lui Trump a obținut o mare victorie în Florida

Una dintre cele mai mari victorii ale partidului a avut loc în Florida, unde guvernatorul Ron DeSantis a fost reales cu o marjă pe care republicanii nu o mai văzuseră acolo în ultimele două decenii. Dar fostul președinte nu a avut vreun merit deosebit.

Spre deosebire de acum patru ani, când sprijinul lui Trump a ajutat campania lui DeSantis, guvernatorul nu s-a mai bazat pe fostul președinte. De fapt, DeSantis a fost chiar ținta unor ironii din partea lui Trump în ultimele zile.

Trump a făcut acest lucru în parte pentru că guvernatorul Floridei este considerat drept un posibil candidat la președinție – iar victoria sa cu o marjă foarte mare îi sugerează forța într-o posibilă confruntare. DeSantis nu și-a anunțat candidatura încă, un lucru pe care Trump ar putea să îl facă în următoarele zile, așa cum a dat de înțeles.

Oricum, orice prietenie cu guvernatorul Floridei pare să se fi terminat. Într-o manieră mai amenințătoare, Trump a avertizat câțiva reporteri, aflați la bordul avionului său privat, că va dezvălui lucruri care nu sunt „măgulitoare” pentru DeSantis, în cazul în care acesta va candida în cursa prezidențială.

La o petrecere electorală organizată la Mar-a-Lago, actuala sa locuință, Trump nu a fost deosebit de interesat să se adreseze mulțimii, scrie New York Times. El a făcut scurte remarci, iar una dintre puținele persoane pe care le-a lăudat a fost Katie Britt, candidata republicană pentru Senat din Alabama.

El nu a făcut nicio mențiune despre victoria majoră a lui DeSantis, concentrându-se în schimb pe cea a senatorului Marco Rubio ( tot din Florida), pe care l-a susținut în campanie.

Trump, extrem de activ în campanie

Calculul final nu a fost făcut, dar înfrângerile sonore suferite de unii candidați ai lui Trump nu au cum să îi convină fostului președinte, care a investit foarte mult capital în alegerile de marți.

Pentru a-și demonstra influența asupra partidului, Trump a susținut aproximativ 300 de candidați în timpul competițiilor electorale, un lucru neobișnuit pentru un fost președinte.

Comitetul său de acțiune politică, MAGA Inc., a cheltuit peste 16 milioane de dolari pe publicitate televizată în ultima lună în șase state, potrivit AdImpact, o firmă de monitorizare a publicității.

El a reușit chiar să epureze cu succes partidul de mulți republicani în funcție pe care i-a considerat neloiali, susținându-i pe adversarii acestora din alegerile primare.

Și a sprijinit candidați care au răspândit la rândul lor teoria falsă cum că alegerile din 2020 au fost furate, inclusiv republicani care au candidat pentru posturi de funcționari electorali de top în Arizona, Georgia și Michigan, state pe care le-a pierdut în urmă cu doi ani.

În cadrul partidului, puterea lui Trump a fost de necontestat. Republicanii s-au luptat pentru a-i obține sprijinul, site-urile web și reclamele candidaților au fost pline de imaginile sale. Candidații i-au promovat politicile, iar mulți au repetat afirmațiile sale false despre frauda electorală din 2020.

Dar limitele puterii politice a lui Trump, scrie New York Times, au fost evidente în timpul alegerilor. Asemenea lui Biden, Trump este privit nefavorabil de majoritatea alegătorilor moderați, iar puțini candidați implicați în curse strânse au fost dornici ca Trump (sau Biden) să li se alăture în campania electorală.

În cursele guvernatoriale, influența lui Trump a fost resimțită cel mai profund în Arizona, unde Kari Lake, o fostă prezentatoare de știri locale, și-a modelat aproape întreaga campanie după strategia fostului președinte, atât în substanță, cât și în stil.

Strategia s-a dovedit extrem de reușită într-o competiție primară împotriva unei figuri bine-cunoscute a establishment-ului republican și a menținut-o aproape în sondaje de Katie Hobbs, candidata democrată. Dacă ea se va dovedi eficientă și în scrutinul de marți, asta rămâne de văzut.

Dacă noaptea electorală se va dovedi în cele din urmă un eșec pentru republicani, atunci acest lucru i se poate imputa și lui Trump, a declarat Liam Donovan, fost consilier al Comitetului Național Republican Senatorial, într-o discuție cu New York Times.

Donovan a menționat totuși posibilitatea unui al doilea tur de scrutin în Georgia, unde Trump ar putea încă să-și demonstreze influența, dacă candidatul său, Herschel Walker, îl învinge pe senatorul democrat Raphael Warnock.

Cum va reacționa Trump? El a oferit deja un semnal într-un interviu cu NewsNation, realizat înainte de închiderea urnelor, când a fost întrebat cât de mult credit crede că merită pentru cei peste 330 de candidați pe care i-a susținut.

„Ei bine, cred că dacă ei câștigă, ar trebui să primesc tot creditul. Iar dacă pierd, nu ar trebui să fiu învinuit deloc. Dar probabil că va fi exact invers”, a spus Trump

Urmărește-ne pe Google News