Invitată la foarte popularul podcast „Call Her Daddy”, care are un public majoritar feminin, vicepreşedintele democrat şi-a reluat denunţarea violenţei împotriva femeilor şi a apărat dreptul la avort, subliniind în special „minciunile” lui Donald Trump, care a acuzat-o că este în favoarea „executării bebeluşilor” în a opta sau a noua lună de sarcină.
„Este scandalos de inexact şi insultător să sugerezi că acest lucru se întâmplă, că femeile fac acest lucru. Acest om este plin de minciuni”, a spus ea.
În timp ce candidatul republican a încercat în mod repetat să se prezinte drept „protectorul” femeilor în timpul campaniei sale, Harris a subliniat că „acesta este acelaşi om care a spus că femeile ar trebui să fie pedepsite pentru că fac avort”.
Într-un alt răspuns, Harris a adăugat, referindu-se la Trump, că vine cu „o minciună îndrăzneață”, și devine „insultător pentru femei”. „Tipul ăsta”, a adăugat ea, „este plin de minciuni”.
Avortul este una dintre problemele majore ale campaniei, pe care democraţii speră să o exploateze, în timp ce fostul preşedinte încearcă să evite să adopte o poziţie clară, apărând faptul că decizia aparţine statelor.
Sondajele îi dau pe candidații republican și democrat într-o luptă strânsă, de mare intensitate pentru fiecare alegător din cele șapte state-cheie care probabil vor decide rezultatul pe 5 noiembrie.
Trump: Harris, „extrem de incompetentă. Ieșiți la vot”
Donald Trump s-a deplasat pentru a patra oară în Wisconsin (nord), unul dintre statele-cheie, pentru un miting în orăşelul Juneau, unde şi-a derulat obişnuitele teme de campanie, de la controlul imigraţiei la reducerea inflaţiei prin impozitare, şi şi-a acuzat încă o dată rivala că doreşte să ducă o politică „comunistă”.
Harris a fost acolo la începutul săptămânii trecute, ținând un discurs în Ripon, locul de naștere al Partidului Republican, unde a făcut apel la conservatorii moderați și nemulțumiți.
La Wisconsin, fostul preşedinte a calificat-o pe Harris drept „extrem de incompetentă”, dând ca exemplu lipsa de reacţie federală, în opinia sa, pentru a veni în ajutorul locuitorilor din sud-estul Statelor Unite care au fost grav afectaţi de uraganul Helene.
Harris, a spus el, este „ca cineva care îţi va fura averea şi vă va abandona pe tine şi familia ta atunci când apele vor creşte”, a rezumat el.
În faţa câtorva sute de persoane, candidatul republican le-a reamintit că votul anticipat a fost deschis în Wisconsin: „Nu vă cer decât un singur lucru, ieşiţi la vot”.
Donald Trump a pierdut Wisconsinul în 2020 în faţa lui Joe Biden. Duminică, el s-a aflat acolo pentru a patra oară în opt zile, a doua zi după o întoarcere triumfală la Butler (Pennsylvania), unde a scăpat la limită de o tentativă de asasinat în data de 13 iulie.
Statele-cheie din centrul alegerilor prezidențiale din SUA
Sondajele de opinie arată că cei doi candidaţi sunt la egalitate, alimentând o cursă frenetică pentru a încerca să convingă fiecare alegător din cele şapte state numite „cheie”, care vor decide rezultatul votului din 5 noiembrie.
Sistemul de vot prin sufragiu universal indirect din Statele Unite înseamnă că alegerile prezidenţiale nu sunt decise de voturile exprimate în întreaga ţară, ci de voturile alegătorilor, al căror număr variază de la stat la stat.
Astfel, de la Michigan la Arizona, trecând prin Nevada, Wisconsin, Pennsylvania, Georgia şi Carolina de Nord, statele-cheie în care Donald Trump şi Kamala Harris îşi concentrează campaniile, victoria ar urma să se rezume la câteva zeci de mii de voturi.
Vicepreşedintele Harris va putea conta pe un susţinător puternic, în persoana lui Barack Obama.
Încă foarte popular, primul preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite va fi prezent în mai multe state-cheie până la vot, începând joi cu Pittsburgh, bastionul industrial al Pennsylvaniei, un stat mai vital ca niciodată pentru aceste alegeri.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!