Declarațiile președintelui au fost făcute în fața întregii Americi, la o conferință de presă în care experții arătaseră faptul că virusul este slăbit de expunerea la lumină și căldură.
Studiul pe care se bazau experții a mai arătat că dezinfectantul și alcoolul sanitar pot ucide virusul din salivă foarte rapid.
În vreme ce chiar el a explicat că rezultatele cercetării trebuie luate cu precauție, Trump s-a lansat într-o serie de speculații despre posibile tratamente.
Văd că dezinfectantul îl omoară (pe virus) într-un minut. Există oare o cale de a face ceva, să injectăm în interior sau să fie ca o curățare? Aș fi interesant să încercăm asta?
Donald Trump:
Dezinfectanții sunt substanțe periculoase și pot fi mortali dacă sunt ingerați.
Liderul de la Casa Albă a mers chiar mai departe și a sugerat iradierea pacienților cu lumină UV.
“Să presupunem că lovim corpul cu o lumină puternică, ultravioletă sau doar lumină foarte puternică”, a propus președintele. “Să presupunem că aducem lumina în interiorul corpului, ceea ce putem face prin piele sau în alt fel. Sună interesant”, a spus Trump.
“Nu sunt doctor, dar sunt o persoană care are un bun știți voi ce”, a spus Trump, arătând spre cap, o posibilă referire la creierul său.
Nu urmați sfaturile lui Trump
Reacția comunității medicale a fost una de consternare.
Medicul penumolog Vin Gupta a declarat pentru NBC News că ideea “injectării sau a ingerării de dezinfectant este iresponsabilă și periculoasă”.
“Este o metodă comună pe care oamenii o folosesc pentru a se sinucide”, a avertizat doctorul.
Kashif Mahmood, un doctor din Charleston, Virginia de Vest, și-a îndemnat pacienții să nu asculte sfaturile medicale ale lui Trump.
As a physician, I cant recommend injecting disinfectant into the lungs or using UV radiation inside the body to treat COVID-19. Dont take medical advice from Trump. https://t.co/YcZXJXfSxu
— Kashif Mahmood (@kashmood) April 23, 2020
“Ca doctor nu pot recomanda injectarea de dezinfectant sau folosirea de raze UV pentru tratarea COVID-19”, a spus acesta.
Un alt pneumolog, doctorul John Balmes, de la Spitalul General Zuckerberg din San Francisco, a avertizat că simpla inspirare a vaporilor produși de dezinfectant ar putea provoca probleme de sănătate grave.
Opoziția democrată nu a pierdut ocazia de a-l ataca pe președinte.
“Raze UV? Injectare de dezinfectant? Iată o idee mai bună, domnule președinte: mai multe teste. Acum. Și echipament de protecție pentru cadrele sanitare”, a scris pe Twitter Joe Biden, candidatul democrat la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Optimism odată cu sosirea verii
Dincolo de ideile lui Trump, studiul prezentat joi a oferit vești încurajatoare.
Bill Bryan, responsabil pentru ştiinţă şi tehnologie în Departamentul de Securitate Internă, a prezentat câteva date din acest studiu efectuat la National Biodefence Analysis and Countermeasurese Center, potrivit căruia noul coronavirus este distrus în doar două minute în condiţii estivale faţă de 18 ore în zilele fără soare, potrivit Agerpres.
Observaţia cea mai frapantă până astăzi este efectul puternic pe care pare să-l aibă lumina soarelui pentru a ucide virusul, atât pe suprafeţe, cât şi în aer.
Bill Bryan, departamentul de securitate internă:
Oamenii de ştiinţă îşi pun întrebări de la apariţia pandemiei asupra posibilităţii ca noul coronavirus să slăbească odată cu creşterea temperaturilor, adică odată cu sosirea verii în emisfera nordică. “Am văzut un efect similar în acelaşi timp al temperaturilor şi umidităţii. Creşterea temperaturilor sau a umidităţii sau ale amândurora, este, în general, mai puţin favorabilă virusului”, a adăugat acest responsabil, prezentând rezultatele preliminare ale studiului respectiv.
“Noi am identificat unele verigi slabe în lanţul de transmisie a virusului. Am identificat că, de pildă, căldura şi umiditatea sunt elemente slabe ale acestui lanţ. Am stabilit că lumina soarelui, razele ultraviolete constituie slăbiciuni în acest lanţ”, a completat Bill Bryan.
Potrivit acestor date, o jumătate din viaţa virusului, adică timpul necesar pentru a se reduce la jumătate puterea sa, este de 18 ore, la o temperatură cuprinsă între 21 şi 24 grade Celsius, cu 20% umiditate pe o suprafaţă neporoasă. Aceasta include, de pildă, clanţele uşilor. Dar această jumătate din viaţă este redusă la şase ore când rata umidităţii creşte la 80% şi doar la două minute când lumina soarelui se adaugă ecuaţiei.
Când virusul este în aer, înjumătăţirea puterii acestuia este de o oră, la o temperatură de 21…24 grade Celsius şi 20% umiditate.
Cu aceeaşi umiditate, cu aceeaşi temperatură, dar cu adăugarea luminii soarelui, această durată scade la un minut şi jumătate.
Bill Bryan a conchis că sezonul estival ar putea crea “un mediu în care transmisia virusului poate fi redusă¨. Dar aceasta nu înseamnă că agentul patogen va fi eliminat integral. Şi rezultatele acestui singur studiu nu ar justifica o ridicare a măsurilor de distanţare socială în vigoare în prezent în SUA, a avertizat el.