Trump stârnește temeri legate de o nouă cursă a înarmărilor nucleare. Țările care iau în considerare bomba atomică

În timpul războiului rece, SUA și Uniunea Sovietică au fost cel puțin de acord asupra unui lucru: proliferarea nucleară era rea pentru toată lumea.

„Bântuit” de gândul unei „curse a armelor nucleare în spirală” în întreaga lume, președintele american John F. Kennedy a inițiat discuții în anii 1960 cu privire la ceea ce avea să devină Tratatul de Neproliferare (TNP), un acord între superputeri care a menținut până în prezent numărul statelor care dețin arme nucleare la o singură cifră. Mișcarea se baza pe extinderea umbrelei nucleare a SUA pentru a convinge aliații că nu trebuie să caute ei înșiși arme.

Denis Healey, regretatul ministru britanic, a glumit spunând că politica nucleară a SUA necesită doar „5 % credibilitate pentru a-i descuraja pe ruși, dar 95 % pentru a-i liniști pe europeni”. Acum, sub Donald Trump, această asigurare nu a părut niciodată mai slabă.

Pivotul președintelui SUA către Moscova și disprețul față de NATO au determinat vechii aliați – de la Berlin și Varșovia la Seul și Tokyo – să se confrunte cu ceea ce părea de neconceput: cum să se pregătească pentru o potențială retragere a scutului nuclear american.

„Consensul fragil al marilor puteri privind neproliferarea este real”, a declarat Ankit Panda de la think-tank-ul Carnegie Endowment și autor al cărții The New Nuclear Age. „Fenomenul Trump a furnizat un accelerator puternic pentru vocile din statele aliate SUA care văd acum armele nucleare în mâinile lor ca rezolvând în mod fundamental problema reprezentată de lipsa de încredere a americanilor.”

Recomandări

Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE

În temeiul TNP, numărul statelor care dețin oficial arme nucleare a fost limitat la SUA, Rusia, China, Franța și Regatul Unit – cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU. India, Israelul și Pakistanul, care nu au semnat niciodată pactul, au dezvoltat, de asemenea, arme nucleare, ca și Coreea de Nord, singura țară care a părăsit TNP.

Revenirea lui Trump la putere a zguduit dezbaterile în cadrul alianței occidentale. Analiștii se tem că, dacă TNP s-ar prăbuși, în parte din cauza retragerii garanțiilor SUA, lumea s-ar putea apropia de cele 15-25 de state cu arme nucleare pe care Kennedy le-a prevăzut – cu un risc mai mare de război atomic cataclismic.

Lawrence Freedman, unul dintre cei mai importanți cercetători ai strategiei nucleare, a remarcat că dilema aliaților este una veche. Programul de înarmare al Franței a apărut ca urmare a aprecierii lui Charles de Gaulle că Washingtonul nu era de încredere.

China, în urma separării sale de URSS în anii 1960, a făcut un calcul similar cu privire la Moscova.

Dar atunci când aliații SUA s-au îndoit de Washington în trecut, aceștia au analizat ceea ce presupunea dezvoltarea de alternative și au realizat că este „dificil, costisitor și atrage atenția asupra lor”. „În cele din urmă, au trăit cu asta”, a spus Freedman. „Aceasta a fost poziția în trecut. Problema este că, având în vedere gravitatea crizei de data aceasta, nu sunt siguri că o pot face.”

Recomandări

Amatorismul Casei Albe a lui Trump. „Signalgate” va trimite unde de șoc în aparatul de securitate al SUA și în aliații străini

Germania ar trebui să încerce să obțină propriile arme nucleare?

Friedrich Merz, viitorul cancelar al Germaniei, a declarat luna trecută că cea mai mare națiune a Europei trebuie să analizeze acum „dacă partajarea nucleară, sau cel puțin securitatea nucleară din Marea Britanie și Franța, s-ar putea aplica și la noi”.

Acest apel, în sine istoric, a declanșat o dezbatere publică fără precedent, în cadrul căreia unii analiști s-au întrebat public dacă Germania – a cărei imagine postbelică este construită în jurul promovării păcii în Europa și în lume – ar trebui să încerce să obțină propriile arme nucleare.

Germania găzduiește arme nucleare americane din 1983. În prezent, aproximativ 20 de bombe nucleare americane B61 se află la baza aeriană Büchel, la aproximativ 100 km sud de orașul Köln.

Oficialii germani se străduiesc să sublinieze că SUA nu au dat niciun indiciu că vor retrage acest scut nuclear. Ministrul apărării, Boris Pistorius, a descris dezbaterea drept o „escaladare a discuției de care nu avem nevoie”.

Cu toate acestea, în privat, pe măsură ce au fost surprinși de ritmul evenimentelor de la preluarea mandatului de către Trump, unii oficiali au început să se întrebe cu voce tare dacă Germania ar trebui să ia în considerare obținerea propriilor arme nucleare.

Recomandări

Proiect de anvergură în industria de armament a României: hală de 9 milioane de euro la Cugir, unde vor fi produse cartușe pentru arme de tip NATO

Merz a insistat la începutul acestei luni că un astfel de scenariu nu se va întâmpla, indicând două tratate internaționale diferite care l-ar interzice.

Germania ar trebui cel puțin „să investească în menținerea latenței nucleare”

Wolfgang Ischinger, un fost ambasador german la Washington, a declarat că orice sugestie reală ca Germania să devină o putere nucleară ar crea o „furtună de rahat de proporții necunoscute din partea Moscovei, din partea partidului Lege și Justiție [de dreapta, antigerman] din Polonia, din partea altor vecini”.

El a adăugat: „Am risca să pierdem cea mai mare parte a încrederii pe care am reușit să o construim în ultimele cinci sau șase decenii după catastrofa celui de-al doilea război mondial”.

Cu toate acestea, Thorsten Benner, șeful Institutului de Politici Publice Globale, cu sediul la Berlin, este unul dintre experții mai multor grupuri de reflecție care au lansat ideea că țara ar trebui cel puțin „să investească în menținerea latenței nucleare” – o mișcare care ar însemna crearea infrastructurii necesare pentru a crea o armă nucleară dacă este necesar, fără a construi imediat una.

Discuția, a spus el, a fost declanșată de îngrijorările cu privire la direcția politică în care s-ar putea îndrepta Regatul Unit și Franța, în special dacă Marine Le Pen ar câștiga alegerile franceze din 2027.

„Atât extrema stângă, cât și extrema dreaptă din Franța sunt foarte antigermane și ar exista riscul ca acestea să nu onoreze un fel de acord de partajare nucleară”, a declarat Benner. „Și apoi ce?”

Polonia. Tusk, primul lider al țării care a evocat ideea de a deține arme nucleare

Dezbaterea din Polonia a avansat și mai rapid, premierul Donald Tusk devenind luna aceasta primul lider al țării care a evocat ideea de a deține arme nucleare sau, cel puțin, de a solicita un acord de partajare cu Franța.

Rivalul său politic, președintele Andrzej Duda, a răspuns declarând pentru Financial Times că ar fi mai bine să mute focoasele americane în Polonia – o mișcare pe care Moscova ar considera-o o provocare la care Washingtonul se opune de mult timp.

„Există dintr-o dată o mulțime de cuvinte și opinii diferite cu privire la ce este de făcut, dar toate arată că Polonia crede într-o descurajare nucleară mai puternică împotriva Rusiei”, a declarat Marcin Idzik, un director al PGZ, producătorul polonez de apărare controlat de stat. Dacă Polonia are capacitatea de a da curs pozițiilor lui Duda sau Tusk este o altă problemă.

Vicepreședintele american JD Vance a declarat, de asemenea, pentru Fox News că ar fi „șocat” dacă Trump ar fi de acord să relocheze arme americane în Polonia.

Deși Polonia a găzduit o dată focoase nucleare în timpul Războiului Rece – pentru Moscova și nu pentru Washington – nu a avut niciodată o centrală nucleară civilă. Deși s-a angajat să construiască una în decurs de un deceniu, nu dispune de infrastructura și expertiza altor țări europene.

Duda susține că Polonia ar avea nevoie de „decenii” pentru a-și dezvolta propriile arme nucleare. Acest punct de vedere este larg împărtășit de analiști și de directorii din industrie.

Janusz Onyskiewicz, un fost ministru polonez al apărării, a numit propunerea lui Tusk „cu siguranță destul de ipotetică și nu pentru situația actuală”.

„Pentru noi, a construi arme nucleare de la zero este prea costisitor și nu avem suficient timp pentru a o face”, a declarat Idzik de la PGZ. ”Dar dacă putem face parte dintr-o nouă echipă europeană și dintr-un nou proiect nuclear, bineînțeles că vrem să facem parte din asta”.

Și Coreea de Sud urmărește „latența nucleară”

Progresul neîncetat al programului de arme nucleare al Coreei de Nord, relația înfloritoare dintre Phenian și Moscova și revenirea lui Trump la putere au alimentat în Coreea de Sud o îngrijorare profundă cu privire la securitatea sa.

„Sprijinul pentru achiziționarea de către Coreea de Sud a propriilor arme nucleare se extinde și se înăsprește”, a declarat Sangsin Lee, cercetător în cadrul think-tank-ului Korea Institute for National Unification, afiliat statului.

Deși niciun partid majoritar nu a susținut o astfel de mișcare, liderii ambelor părți au pledat pentru urmărirea „latenței nucleare”, astfel încât Seulul să poată construi sau achiziționa arme nucleare în scurt timp.

Oh Se-hoon, primarul conservator al Seulului, considerat un posibil candidat la președinție, a solicitat la începutul acestei luni ca SUA să permită Coreei de Sud să achiziționeze un stoc de material nuclear similar cu cel al Japoniei, conferind Seulului statutul de „prag nuclear”.

Coreea dispune de tehnologia de bază pentru fabricarea armelor nucleare

Observațiile lui Oh au venit la scurt timp după ce ministrul de externe Cho Tae-yul a declarat în parlament că achiziționarea de arme nucleare „nu este exclusă”. „Trebuie să ne pregătim pentru toate scenariile posibile”, a spus el.

Coreea de Sud are deja cea mai mare densitate de reactoare nucleare civile din lume. „Coreea dispune de tehnologia de bază pentru fabricarea armelor nucleare și are deja experiența fabricării unui volum foarte mic de plutoniu și uraniu”, a declarat Suh Kyun-ryul, profesor emerit de inginerie nucleară la Universitatea Națională din Seul. „Ea are tehnologia necesară pentru a produce bombe nucleare brute – similare celor lansate la Hiroshima și Nagasaki – în decurs de trei luni”.

Lee Chun-geun, cercetător la Korea Institute of Science & Technology Evaluation and Planning, a declarat că, pe lângă achiziționarea de material nuclear suficient, Coreea de Sud ar trebui, de asemenea, „să producă un detonator și focoase nucleare, precum și să efectueze teste nucleare”.

„Dacă declară o urgență națională și mobilizează toate resursele naționale, poate fabrica arme nucleare în aproximativ doi ani”, a declarat Lee.

În timp ce Coreea de Sud are stocuri de material nuclear pentru doi-trei ani, aprovizionarea sa ar fi probabil întreruptă ca urmare a retragerii din TNP, a spus el. De asemenea, economia de export a Coreei de Sud ar avea dificultăți în a rezista oricăror sancțiuni economice care ar urma.

Dar Suh de la Universitatea Națională din Seul a declarat că președinția Trump a oferit Coreei de Sud o „oportunitate rară de a negocia cu SUA pentru a dezvolta arme nucleare”. „În cele din urmă, sud-coreenii vor trebui să aleagă între a fi preluați de Coreea de Nord sau a rezista sancțiunilor internaționale prin fabricarea propriilor bombe nucleare, deoarece denuclearizarea Coreei de Nord pare imposibilă”, a spus Suh.

Japonia are 8,6 tone de plutoniu pe teritoriul său

Statutul unic al Japoniei, singura țară care a fost victima războiului atomic, a făcut ca problema obținerii de arme nucleare să fie, de-a lungul istoriei sale postbelice, probabil cel mai mare tabu politic.

În același timp, a existat mult timp o versiune liniștită a dezbaterii în unele cercuri: una care a evoluat pe măsură ce Coreea de Nord a devenit o putere nucleară, China a devenit mai asertivă din punct de vedere militar, iar Trump a pus sub semnul întrebării fiabilitatea umbrelei nucleare a SUA.

Un oficial japonez de rang înalt a declarat că au existat întotdeauna discuții pe această temă în cadrul unui grup restrâns de politicieni cei mai fermi. „Cercul de participanți s-ar putea extinde acum”.

Japonia a fost unul dintre primii semnatari ai TNP, dar utilizarea pașnică a energiei nucleare și deschiderea unei uzine de îmbogățire online la începutul anilor 1990 i-au permis să dețină un stoc semnificativ de material care ar putea fi utilizat pentru a construi o armă proprie.

Potrivit experților militari americani, baza industrială masivă și sofisticată a Japoniei, precum și poziția sa de lider în multe domenii de inginerie specializată, înseamnă că construcția fizică a unei arme ar fi la îndemâna acesteia, posibil în doar câteva luni de la primirea undelor verzi politice.

Cel mai recent raport al Japoniei a arătat că, la sfârșitul anului 2023, Japonia deținea aproximativ 8,6 tone de plutoniu pe teritoriul său – suficient, în teorie, pentru a produce câteva mii de bombe. Acest fapt nu a trecut neobservat de China, care a folosit în trecut mass-media de stat pentru a pune la îndoială deținerea de către Japonia a atât de mult material.

Însă distanța psihologică și politică care ar trebui să fie depășită pentru a lua în considerare în mod serios o astfel de mișcare este, chiar și acum, imensă.

În articolul 9 „clauza păcii” din constituția sa, poporul japonez „renunță pentru totdeauna la război ca drept suveran al națiunii”: în timp ce reinterpretările clauzei au permis Japoniei să construiască și să mențină forțe militare convenționale semnificative, complexitatea unei descurajări nucleare rămâne o problemă.

„Pentru moment, întreaga strategie este construită în jurul asigurării din partea SUA că Japonia încă se află sub umbrela sa nucleară”, a declarat Stephen Nagy, profesor de politică și studii internaționale la Universitatea Creștină Internațională din Tokyo.

„Planul A este să îmbrățișăm SUA. Planul B este să îmbrățișăm SUA mai puternic și așa mai departe. Planul Z, în acest moment, este de a obține arme nucleare.” Nagy a adăugat că orice mișcare semnificativă în dezbaterea nucleară ar expune, de asemenea, lipsa extremă a gânditorilor strategici din Japonia în această problemă.

Dependența îndelungată de SUA a lăsat, de fapt, doar un mic grup de experți japonezi capabili să orienteze politica japoneză privind utilizarea armelor nucleare. Acest lucru este esențial, a spus Nagy, din cauza diferențelor clare dintre modul în care SUA continentale au construit strategia de descurajare și modul în care Japonia ar trebui să o construiască pe a sa.

Potrivit acestuia, Japonia ar primi un avertisment de aproximativ cinci minute în cazul unui atac din partea Coreei de Nord sau a Chinei, față de 30 de minute cât ar avea SUA dacă ar fi atacată.

SUA ca națiune ar supraviețui unui atac asupra unuia sau a două orașe; Japonia ar fi de fapt distrusă ca națiune dacă Tokyo și Osaka ar fi anihilate.

Tabu-ul din Japonia rămâne puternic nu doar din cauza a ceea ce s-a întâmplat în trecut, a spus el, ci și pentru că chestiunile legate de strategia nucleară sunt un joc atât de diferit și impun națiunii întrebări atât de dificile.

Urmărește-ne pe Google News