Judecătorul Thaddeus L. Wilson s-a pronunțat în favoarea procurorului general din Illinois, Kwame Raoul, și a organizațiilor de mediu, care au susținut că zgârie-norii nu aveau autorizația de mediu corespunzătoare, notează Chicago Sun-Times.

De asemenea, reclamanții au susținut că sistemul de răcire a clădirii a cauzat moartea a mii de pești.

Procurorul Raoul a declarat pentru Chicago Tribune că este „mulțumit” de decizia instanței. „Timp de ani de zile, Trump Tower nu a respectat reglementările statale și federale care protejează sănătatea râului Chicago și echilibrul ecosistemelor acvatice critice din acesta”, a adăugat acesta.

Potrivit Sun-Times, în cazul în care părțile nu ajung la o soluție, vor avea loc noi audieri pe această temă.

Raoul a mai spus că intenționează să solicite sancțiuni civile în acest caz.

Decizia instanţei vine la scurt timp de la prima dezbatere între Donald Trump şi Kamala Harris. Dezbaterea cu vicepreședintele SUA Kamala Harris l-a afectat pe Donald Trump inclusiv în afaceri. După ce analiștii politici au subliniat că mâna dreaptă a lui Joe Biden a câștigat duelul candidaților de la Casa Albă, prețul acțiunilor Trump Media a scăzut cu peste 13%.

Fostul procuror general din Illinois Lisa Madigan a dat în judecată pentru prima dată Trump Tower pentru încălcarea legilor de mediu în 2018. La momentul respectiv, Trump Organization a declarat pentru Reuters că a fost dezamăgită de proces „având în vedere că astfel de elemente sunt în general gestionate la nivel administrativ” și a susținut că „se poate concluziona doar că această decizie a fost motivată politic”.

Atât Madigan, cât și succesorul său Raoul sunt democrați. Clădirea a fost inaugurată în 2009 de fostul președinte Donald Trump și la acea vreme era a doua cea mai înaltă din țară.

Urmărește-ne pe Google News