UPDATE 19.30: Președintele Donald Trump a semnat joi un ordin care deschide calea pentru impunerea de taxe pentru importurile chinezești de aproximativ 50 de miliarde de dolari. Aceasta este o pedeapsă penru Beijingul care este acuzat de furtul tehnologiei americane și presiunea chineză asupra companiilor americane.

„Este cel mai mare deficit al oricărei țări din istoria lumii noastre”, a declarat Trump despre dezechilibrul comercial dintre Statele Unite și China, pe care îi acuză de pierderea locurilor de muncă americane. El a spus că acțiunea sa va face țara mai puternică și mai bogată.

Casa Albă a transmis  joi că Trump va conduce Biroul Reprezentantului Comerțului din SUA și îi va îndemna să publice, în termen de 15 zile, o listă cu tarifele propuse.

Trezoreria americană a identificat deja potențialele obiective: 1.300 de linii de produse în valoare de aproximativ 48 de miliarde de dolari. Președintele solicită, de asemenea, Secretarului Trezoreriei Steven Mnuchin să prezinte o listă a restricțiilor privind investițiile chineze.


Casa Albă a spus că acțiunile vin după ani de discuții pe această temă, dar nu au fost observate schimbări.

Se așteaptă ca acțiunile care vor fi anunțate în cursul zilei de joi să includă taxe suplimentare, precum și alte măsuri. Casa Albă are în vedere impunerea de taxe între 30 și 60 de miliarde de dolari, precum și măsuri care ar limita investițiile chineze în SUA.

Statele Unite ar putea încerca, de asemenea, să depună plângeri la Organizația Mondială a Comerțului.

Cel mai important negociator al comerțului american, Robert Lighthizer, a declarat miercuri membrilor Congresului că SUA încearcă să pună „presiuni maxime asupra Chinei și presiuni minime asupra consumatorilor americani”. El a adăugat că protejarea proprietății intelectuale a fost critică pentru economia Statelor Unite.

Ce se află de fapt în spatele taxelor impuse de SUA?

Un oficial american care a vorbit cu presa în cadrul unui briefing, a declarat că SUA are dovezi că China a impus întreprinderilor să creeze parteneriate locale pentru a intra pe piața chineză, ca o modalitate de a le presa în privința transferului de tehnologie.

Statele Unite au găsit, de asemenea, dovezi că China coordonează investiții în industrii strategice americane și sprijină atacuri cibernetice.

Joi, Ministerul Comerțului din China a declarat că este gata să se riposteze împotriva noilor taxe. „China nu va sta deoparte să privească cum drepturile și interesele sale legitime vor fi atacate. Vom cu siguranță toate măsurile necesare pentru a ne apăra cu fermitate drepturile și interesele”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit Wall Street Journal, China se pregătește să aplice taxe unor domeniu care reprezintă bazinul de sprijin al președintelui Trump. Acestea ar include taxe pentru exporturile de produse agricole din statele situate în centrul SUA – Indiana, Illinois, Iowa, Missouri, Nebraska și Kansas.

China a spus anterior că nu va mai fi nici un câștigător într-un război comercial între cele două țări și a cerut ca ambele părți să rămână calme. În schimb Trump a scris că „războaiele comerciale sunt bune și ușor de câștigat”. Dar secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat recent că președintele „nu încearcă să înceapă un război comercial”.


Citește și: VIDEO/Antonio Banderas intră în pielea geniului Pablo Picasso. Lansarea serialului are loc în orașul natal al celor doi


La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News