Victoria ucrainenilor în Kupiansk, un important nod feroviar, este atât de recentă, încât panourile publicitare ridicate de partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin încă pot fi văzute peste fațadele magazinelor distruse, în timp ce obuzele șuieră pe deasupra capului.

Regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a fost una dintre primele ținte ale invaziei ruse, în februarie, iar contraatacul Kievului din această lună a fost salutat ca un potențial punct de cotitură în război.

În ultimele două săptămâni, forțele ucrainene i-au respins pe ruși de pe câmpurile din jurul capitalei regionale Harkov și au eliberat o serie de sate, precum și cea mai mare parte a orașului Kupiansk.

Forțele Kievului nu au terminat încă performanța simbolică de a-i forța pe ruși să părăsească întreaga regiune Harkov și să se întoarcă în Donețk, regiunea estică despre care Kremlinul insistă că a fost mereu ținta sa principală.

Luni, un flux constant de civili căutau să iasă din Kupiansk, fugind de tirurile de obuze și de ceea ce localnicii au spus că a fost o săptămână de întrerupere a aprovizionării cu apă potabilă și cu electricitate.

„Era imposibil să rămânem acolo unde locuiam”, a declarat Liudmila, o femeie în vârstă de 56 de ani, care a înfruntat sunetul constant al căderii obuzelor pentru a traversa râul de pe malul estic disputat spre zona de relativă siguranță din vest.

Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”
Recomandări
Migranți transportați în cuști metalice sudate sub caroserie. Fost polițist, lider al grupării infracționale: „Dacă îs mari, mai mult de 6 nu”

„Se auzeau focuri de armă nu doar în fiecare zi, ci literalmente în fiecare oră. Este foarte greu acolo, pe celălalt mal al râului”, a mărturisit femeia.

Cea mai mare parte a zgomotului este reprezentată de focurile trase de tancurile și artileria ucrainenilor.

Dar – chiar în momentul în care o mică unitate de infanterie ucraineană a avansat spre un pod vopsit în culorile naționale ale Rusiei, roșu, alb și albastru – a avut loc un schimb aprig de rachete și focuri de artilerie.

„Ucraina se apropie”

Soldații ucraineni s-au pus la adăpost, sub o clădire de cărămidă care fusese avariată, iar în depărtare se ridica o coloană de fum.

În apropiere, pe un panou de propagandă care încă rezista, scria: „Suntem cu Rusia. O singură națiune”.

Deoarece Kupianskul este un nod feroviar, unii analiști militari afirmă că recucerirea acestuia de către ucraineni ar îngreuna aprovizionarea forțelor ruse desfășurate mai la sud, care își apără câștigurile teritoriale tot mai fragile din Donbas.

Orașul este, de asemenea, un punct de trecere rutier peste râul Oskil, iar mai multe poduri din oraș au fost distruse în timpul luptelor.

Un medic ucrainean cu barbă, aflat pe o bicicletă quad – vehicul despre care a precizat că este cel mai bun pentru a traversa podurile crăpate – a spus că a adus înapoi un civil rănit de pe malul celălalt, a treia persoană recuperată în decurs de două zile.

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

În timp ce mai multe familii se ghemuiau pe marginea drumului, la marginea vestică a Kupianskului, așteptând să fie transportate, un tanc ucrainean aflat pe o colină joasă la vest de oraș a lansat obuze peste casele lor, vizându-i pe rușii de la est.

„Ucraina se apropie, dar încă mai sunt trupe ruse în unele părți ale orașului”, a declarat Olena Glușko, o localnică în vârstă de 33 de ani. „Este pur și simplu terifiant, terifiant. Este oribil”, a adăugat aceasta.

Forțele ucrainene sunt acum o prezență constantă în oraș, circulând cu viteză în vehicule civile modificate sau mărșăluind în rânduri, cu pachete de provizii.

Dar când Olena le-a văzut pentru prima dată după șase luni de ocupație rusă, a fost extrem de copleșită: „Am vrut să izbucnesc în lacrimi și să râd în același timp”, a mărturisit ea.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
FANATIK.RO
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Observatornews.ro
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi
HOROSCOP
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI