Sursa AFP, care a solicitat anonimatul, a declarat că „trupul lui Shukr a fost găsit sub dărâmăturile clădirii vizate” de atac.

Anunțul vine la câteva ore după ce armata israeliană a anunțat că l-a ucis pe Fuad Shukr, despre care spune că e responsabil pentru atacul transfrontalier cu rachete pe Înălţimile Golan, în urma căruia au murit 12 copii.

Armata israeliană l-a descris pe Shukr drept „comandantul militar cu rangul cel mai înalt” al Hezbollah şi „mâna dreaptă” a şefului grupării şiite libaneze, Hassan Nasrallah.

La începutul zilei de miercuri, Hezbollah a confirmase că Shukr se afla în clădirea vizată, dar a precizat că soarta sa este încă necunoscută.

Raidul asupra suburbiei Beirut, o zonă rezidenţială supraaglomerată care este şi un bastion al Hezbollah, a ucis cinci civili – trei femei şi doi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Liban.

Lovitura a fost urmată de o alta, câteva ore mai târziu, care l-a ucis pe Ismail Haniyeh, liderul politic al Hamas, la Teheran, provocând temeri că războiul din Gaza ar putea escalada într-un conflict regional mai larg.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News