„Împreună cu oamenii inimoşi din jurul lui, am stabilit că trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci va fi depus la Filarmonică, la începutul săptămânii viitoare. Vom comunica programul şi detalii cât de curând”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.
De asemenea, o expoziţie fotografică dedicată lui Nicu Covaci va fi deschisă la Casa de Cultură din Timişoara. „La Casa de Cultură organizăm o expoziţie foto dedicată lui Nicu Covaci şi deschidem o carte de condoleanţe – iar această acţiune va fi pe o perioadă mai lungă, pentru a permite cât mai multor oameni care l-au iubit şi admirat să lase câteva gânduri în memoria lui Nicu Covaci”, a adăugat primarul.
Nicu Covaci, fondator și lider al trupei Phoenix, a murit, au anunțat membrii formației. Artistul de 77 de ani s-a stins din viață din cauza agravării unor probleme de sănătate. Tratamentul postoperator „nu s-a putut finaliza din cauza complicaţiilor” și „lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”, anunțau, miercuri, membrii Trupei Phoenix, pe pagina de Facebook.
Dorel Săndesc, directorul Spitalului Județean Timișoara, a anunțat, tot într-un mesaj pe Facebook, decesul lui Nicu Covaci.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată