Cristian Paul Boulean a fost jandarm până în 2004, când a demisionat din cauza salariului mic. S-a angajat la o firmă americană de protecţie, care asigură paza complexului logistic din Kabul. Printre misiunile sale erau şi cele de însoţire a oficialilor militari şi civililor americani.
Se afla în Afganistan de cinci ani, iar înainte de asta, mai lucrase alţi patru în Irak. Ultima oară când vorbise cu familia a fost chiar cu două zile înainte de tragedie şi anunţase că urma să vină acasă peste o lună de zile. Înmormântarea va avea loc joi, când familia şi prietenii îl vor conduce pe ultimul drum.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Viva.ro
Uluitor ce semnifică, de fapt, discul cu model geometric din videoclipurile lui Călin Georgescu. Ce s-a mai observat în fundal contrazice una dintre teoriile politicianului
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
SRI a dezvăluit mecanismul complex prin care Călin Georgescu s-a viralizat pe TikTok, ajungând pe locul 9 mondial în trenduri
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație