Pentru Puiu, totul a încremenit pentru vecie în clipa în care microbuzul de marfă pe care-l conducea a fost prins, ca-ntr-o menghină uriașă, între un autocar și un camion de mare tonaj parcat pe prima bandă a autostrăzii maghiare. Bietul om, șofer cu experiența drumurilor lungi, se întorcea din Germania, un traseu obișnuit pentru el pe care îl făcuse de zeci de ori pentru firma de transport la care lucra.
Impactul produs în localitatea Mako a fost atât de violent și de surprinzător încât Puiu nici nu a apucat să înțeleagă ce se întâmplă cu el pentru că a murit pe loc între fiarele contorsionate ale dubei care s-a împrăștiat pur și simplu pe șosea. Mai erau mai puțin de doi kilometri până la intrarea în vama Nădlac 2 și apoi urma drumul către casă, către Sibiu, unde îl așteptau, ca de obicei, soția sa și cei doi copii ai lor.
Trupul va ajunge în România în sicriu sigilat din zinc, cu vizetă
Din informațiile pe care familia și prietenii șoferului mort în accident le-au primit de la autorități, trupul neînsuflețit al lui Puiu Mihai Dan va ajunge mâine în țară. Repatrierea cadavrului s-a făcut numai după ce legiștii maghiari au autopsiat trupul lui Puiu Mihai Dan și au anexat la dosarul accidentului concluziile lor preliminare.
”Noi știm că luni (n.r. astăzi) corpul neînsuflețit va ajunge în țară. Va fi depus într-un sicriu din zinc, sigilat. Coșciugul nu va putea fi deschis, dar soția îl va putea vedea printr-o vizetă. Începând cu acea zi, rudele sale vor stabili și detaliile înmormântării. Prin mesaje postate pe Facebook și mici afișe lipite pe strada unde Puiu locuia încercăm să-i sensibilizăm pe toți care-l cunoșteau și îi rugăm să nu-l uite”, ne-a spus un apropiat al familie șoferului mort în carnagiul din Ungaria.
Poliția ungară încearcă să afle cine este vinovat de producerea tragediei
Între timp, ancheta este continuată de polițiștii și de procurorii maghiari care încearcă să deslușească dinamica accidentului în care au fost implicate mai multe mașini. Foarte importantă este ordinea în care autoturismele au intrat în carambol, dar și viteza acestora, pentru a se putea contura vinovatul tragediei în care au pierit patru oameni și alți 12 au fost răniți.
Un alt român care a avut de suferit în urma acestui teribil accident este șoferul autocarului firmei Eurolines. El este internat la spitalul din Szeged unde a și fost operat.
Sursă fotografia principală: Ora de sibiu
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!