La patru zile distanță după ce o mașină cu cinci persoane la bord a căzut în Dunăre, printre pasageri aflându-se și un copil, a fost găsit trupul primei victime din familia dispărută.
Sâmbătă, șoferul, un bărbat de 44 de ani care avea permis de şapte luni, a reuşit să se salveze şi a povestit că în maşină se aflau încă patru persoane.
Acesta a fost găsit pe malul sărbesc al Dunării. Autoritățile din Serbia au trimis fotografii cu trupul acesteia, iar familia a identificat-o imediat.
„Autorităţile sârbe au găsit un cadavru în dreptul localităţii Şviniţa de la noi din ţară, miercuri. Au luat legătura cu poliţiştii de frontieră de la noi din ţară, au trimis câteva fotografii cu cadavrul, iar un membru al familiei a recunoscut-o pe femeia de 40 de ani. Mai precis, fratele ei a fost cel care a recunoscut-o”, a afirmat Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
„Este vorba de o familie din localitatea Sicheviţa, soţ, soţie şi doi copii. Soţul are 48 de ani, soţia are 40 de ani, copilul cel mare are 22 de ani şi un minor de trei ani”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.
”Continuăm acțiunile de căutare a persoanelor, cu ajutorul ambarcațiunilor ISU, ale Poliției Navale și ale Poliției de Frontieră. Zilnic vom desfășura acțiuni de căutare a persoanelor până la găsirea acestora”, a declarat, în cadrul unei emisiuni la Radio Reșița, maiorul George Cozariuc din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic.
Citește și: Primele imagini cu Kate Middleton însărcinată cu al treilea copil. Ducesa de Cambridge și-a arătat burtica de gravidă