Un cercetător a rămas uimit, în 2011, când a descoperit că un smochin a crescut într-o peșteră din munți. A săpat la rădăcină și a găsit osemintele lui Ahmet Hergune, care a fost ucis în 1974, când au avut loc conflicte armate între etnicii greci și turci din Cipru, a informat digi24.ro.

„Trăiam atunci într-un sat cu 4.000 de locuitori, jumătate turci, jumătate greci. În 1974, au început problemele. Fratele meu, Ahmed, s-a alăturat Organizației de Rezistență a Turcilor. În data de 10 iunie, grecii l-au capturat. Decenii întregi l-am căutat în zadar”, își amintește sora bărbatului, Munur Herguner, în vârstă de 87 de ani.

Dinamita a făcut o gaură în tavanul peșterii, prin care a pătruns lumina

Cercetătorul a săpat în jurul smochinului și a găsit trupul neînsuflețit, după care a sunat poliția. Autoritățile au găsit cu totul trei cadavre, scrie Mirror.

Testele ADN au confirmat identitatea lui Ahmed și faptul că acesta a fost cel care a mâncat smochine înaintea decesului.

Se pare că Ahmed a fost dus în peșteră alături de alți doi bărbați. În urma lor a fost aruncată dinamită. Explozia i-a omorât, însă a făcut și o gaură în tavanul peșterii, prin care a pătruns lumina. Astfel, smochinul a avut minime condiții de supraviețuire în acest mediu neobișnuit.

Peste 200.000 de oameni au fost uciși sau dați dispăruți în urma conflictului din 1974.

În Australia, un caz „Elodia” a fost rezolvat după 45 de ani.


Citește și:

Șeful radioului, Georgică Severin, a prăpădit 100.000 de lei în «interes de serviciu». 12 călătorii pe bani publici de la începutul anului!

 
 

Urmărește-ne pe Google News