„La 19 august, am notificat Truth Social cu privire la mai multe încălcări ale politicilor standard în aplicaţia actuală trimisă şi am reiterat că existenţa unor sisteme eficiente de moderare a conţinutului generat de utilizatori este o condiţie a termenilor şi condiţiilor noastre pentru ca orice aplicaţie să fie disponibilă pe Google Play”, a declarat marţi compania de tehnologie.
Restricţia presupune că utilizatorii de Android nu mai pot descărca aplicația.
Google nu va lăsa aplicaţia să funcţioneze până când problemele de conţinut nu vor fi rezolvate.
Truth Social a recunoscut preocupările Google şi a spus că va lucra pentru a rezolva aceste probleme.
Trump Media and Technology Group a făcut aplicaţia disponibilă pentru precomandă pe Android la începutul lunii august. Serviciul este disponibil în Apple App Store.
YouTube, care aparține Google, a suspendat canalul lui Trump.
Utilizatorii Android pot accesa în continuare Truth Social prin intermediul site-ului web al platformei.
Truth Social a fost creată ca o alternativă de „liberă exprimare” la Twitter, după ce Trump a fost interzis pe platformă pentru tweet-urile sale legate de revolta de la Capitoliul din 6 ianuarie 2021.
Trump, care a avut aproximativ 88 de milioane de urmăritori pe Twitter, are aproximativ 4 milioane de urmăritori pe Truth Social, unde continuă să susţină afirmaţii false despre alegeri.