În perioada 14-25 noiembrie, în cabinetele medicale din întreaga ţară se vor face testări gratuite (nu este necesar biletul de trimitere de la medicul de familie). Lista cabinetelor și alte informații se găsesc pe www.desprebpoc.ro. Pe 19 și 20 noiembrie, în București, cei interesați își pot afla gratuit vârsta pulmonară ieșind la plimbare în Parcul Tineretului, zona Șincai, unde sunt așteptați într-un cort special amenajat.
BPOC este o afecţiune cronică pulmonară cu prevalenţă în continuă creştere: afectează 210 milioane de oameni în întreaga lume și ucide milioane de oameni în fiecare an. Din totalul bolnavilor, 1 milion sunt români. Simptomele sunt înșelătoare – dispnee (senzaţia de sufocare), tuse cronică, alte probleme respiratorii – pe care suntem tentați să le punem pe seama fumatului sau a… înaintării în vârstă. Boala “explodează”, de multe ori, după vârsta de 40-45 de ani. În lipsa tratamentului, pacienţii cu BPOC ajung să întâmpine dificultăţi majore în respiraţie sau au senzaţia de sufocare atunci când urcă treptele, când se plimbă sau chiar atunci când se spală sau se îmbracă dimineaţa (“Sunt conştientă de fiecare dată când respir” – este mărturia unei paciente cu BPOC).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro