Moderatorul Fox News Tucker Carlson a ajuns săptămâna aceasta în Ungaria, unde s-a întâlnit cu premierul populist Viktor Orban, auto-intitulatul lider al „iliberalismului” european.

Pentru toată săptămâna, Carlson își va modera emisiunea sa de mare audiență, „Tucker Carlson Tonight”, din Budapesta.

Iar sâmbătă, vedeta Fox News va vorbi la o conferință a extremei drepte din Budapesta – MCC Feszt – în cadrul unui program numit „Lumea, în viziunea lui Tucker Carlson”.

Anunțul lui Carlson a fost făcut imediat după ce s-a întâlnit cu Orban. Liderul maghiar însuși a postat luni pe Facebook o imagine în care cei doi sunt angajați într-o conversație.

Carlson l-a lăudat în mai multe rânduri pe Orban pentru politicile sale de susținere a natalității în Ungaria, scrie Business Insider.

„Liderii Ungariei chiar au grijă de bunăstarea populației”, a spus el în 2019. „În loc să ofere resursele țării fiecărui imigrant ilegal din lumea a treia, folosesc banii adunați din impozite pentru a-și susține cetățenii”, a observat vedeta Fox.

Carlson l-a apreciat, de asemenea, pe Orban pentru că a apărat țara în fața presupuselor amenințări reprezentate de migranții musulmani și de tehnocrații de la Bruxelles.

Cei doi nu împărtășesc doar viziunea de dreapta, ci și un trecut tranzacțional, potrivit unei jurnaliste de investigații.

În 2019, guvernul Orban a plătit 265.000 de dolari unei firme de lobby din Washington DC pentru a organiza, printre altele, un interviu în emisiunea lui Carlson, a dezvăluit Anna Massoglia, investigatoare la organizația OpenSecrets.

De când a ajuns din nou la putere în 2010, Orban a fost criticat în mod repetat pentru derapajele democratice, pentru atacurile la adresa presei independente, a justiției și a societății civile.

Guvernul de la Budapesta se află într-o confruntare cu Bruxelles-ul pe mai multe subiecte în acest moment, ultima temă fiind legea anti-LGBT adoptată de parlamentul maghiar.

„Vocea nemulțumirii albilor” din SUA

Pentru Washington Post, întâlnirea dintre Carlson și Orban nu reprezintă nici pe departe o surpriză.

Vedeta Fox a devenit „vocea nemulțumirii albilor” din SUA, cel mai cunoscut și influent susținător al politicilor extreme și nativiste popularizate de fostul președinte Donald Trump și preluate acum de alți lideri politici și strategi care preiau controlul asupra Partidului Republican, scrie cotidianul american.

Într-o delimitare față de reaganismul care a caracterizat timp de mulți ani partidul, noii republicani sunt în mod virulent antimigrație și sceptici cu privire la comerțul liber global.

Ei îmbrățișează o formă de naționalism deseori religios și implicit rasist, în vreme ce poartă un război cultural împotriva a ceea ce ei consideră drept amenințarea multiculturalismului, a feminismului, a comunității LGBT și în general a liberalismului social, subliniază Washington Post.

Carlson și cei care îi împărtășesc viziunea au văzut de multă vreme în Viktor Orban un pionier al conservatorismului. Fostul consilier al lui Trump, Steve Bannon, a spus la un moment dat despre premierul maghiar că este „un Trump încă dinainte de apariția lui Trump”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News