„Fox News Media şi Tucker Carlson au convenit să se despartă. Îi mulţumim pentru serviciile aduse postului nostru în calitate de prezentator şi, anterior, în calitate de consultant”, au transmis reprezentanţii Fox News, într-un comunicat, fără să ofere detalii privind plecarea jurnalistului.

Tucker Carlson, 53 de ani, era gazda emisiunii politice „Tucker Carlson Tonight” începând din 2016. Emisiunea era difuzată în prime-time, de la ora 20.00, și era printre cele mai bine cotate emisiuni de la Fox News, atrăgând în mod regulat peste 3 milioane de telespectatori în fiecare noapte, notează Reuters.

Fox, care face parte din imperiul mediatic al miliardarului Rupert Murdoch, este cea mai urmărită rețea de știri prin cablu din SUA.

Ultima ediție a emisiunii lui Tucker Carlson a fost vineri, 21 aprilie, jurnalistul urmând să fie înlocuit încă de luni, a precizat Fox News. Emisiunea va fi găzduită de mai mulți prezentatori, până când se va găsi un înlocuitor permanent.

Anunțul vine la câteva zile după ce Fox News a semnat pe 18 aprilie un acord de 787,5 milioane de dolari cu compania de mașini de vot Dominion, care dăduse televiziunea în judecată pentru defăimare, evitând astfel un proces.

În proces, Dominion a susținut că afacerea sa a fost afectată de faptul că Fox a răspândit afirmații false potrivit cărora mașinile sale de vot au luat pur și simplu voturi de la Donald Trump și le-au transferat democratului Joe Biden, la alegerile prezidențiale din 2020.

Cazul a dus la dezvăluirea unor mesaje text care arătau că opiniile private ale lui Carlson contrastau cu producția sa, notează BBC.

Tucker Carlson a devenit una dintre cele mai influente voci ale Americii conservatoare, fiind acuzat însă de o altă parte a publicului că a popularizat teoriile conspiraţiei şi teoriile rasiste.

Urmărește-ne pe Google News