Întrebat dacă în dosarul Colectiv are senzaţia că s-a făcut dreptate, Tudor Chirilă a citat-o pe una dintre victimele tragediei de la Colectiv: „S-a făcut justiţie, dar nu s-a făcut dreptate”.
„Pentru mine procesul de la Colectiv are valoarea unui proces politic. Atâta vreme cât practic pedeapsa pentru responsabilii funcţionari publici ai statului e de patru ani, cum e cazul primarului Piedone, care va ieşi după un an, că se apropie de 60 de ani sau face 60 de ani, i se reduce o treime. Din punctul meu de vedere, dacă empatia socială şi exerciţiile de substituţie pe care statul trebuie să le facă prin reprezentanţii lui, prin funcţionarii publici ca să se pună în pielea cetăţeanului şi să respecte acest contract social, dacă astea nu există în mod genetic, ele trebuie să existe în baza unei coerciţii”, a precizat Chirilă.
El consideră că sunt multe categorii sociale defavorizate în relaţia cu statul de Codul Penal, care prevede nişte pedepse care ajung să ducă în derizoriu tragedii cum a fost cea de la Colectiv.
Atâta vreme cât pedepsele sunt atât de mici pentru o tragedie atât de mare, cât lumea nu înţelege că da, nu a fost vinovat în mod direct, dar până la urmă este răspunzător de gestionarea unui sistem criminal care nu a putut să facă altceva decât să tolereze defecţiune după o defecţiune, care a dus la această tragedie. Vorbim de autorizări şi aşa mai departe.
Tudor Chirilă:
„Atâta vreme cât oamenii care lucrează la stat şi funcţionarii publici nu au şi nu se responsabilizează sau nu sunt responsabilizaţi printr-un Cod Penal… Şi aici noi vorbim de fapt de o grămadă de categorii sociale din România care sunt defavorizate în relaţia cu statul de acest Cod Penal cu nişte pedepse care ajung să ducă aceste tragedii în derizoriu”, a adăugat Chirilă.
„Statul este duşmanul numărul unu al cetăţenilor”
Artistul a ajuns la concluzia că statul este duşmanul numărul unu al cetăţenilor care îl hrănesc.
Atâta vreme cât statul nu se poate responsabiliza faţă de cetăţenii lui, cred că este un moment trist pentru România. Cred că nici nu mai putem să vorbim de al doisprezecelea ceas, al doisprezecelea ceas a trecut pentru România. Te uiţi la chestia asta şi ce ne putem aştepta dacă procesul de la Colectiv a mers aşa, ce putem să aşteptăm de la aflarea adevărului şi tragerea la răspundere a vinovaţilor de la 10 august sau de la Mineriadă sau de la Revoluţie nu mai vorbesc. Adică, statul este duşmanul numărul unu al cetăţenilor care îl hrănesc. Ne hrănim călăii, practic.
Tudor Chirilă:
Tudor Chirilă mai spune: „Se petrece o restauraţie totală care are ca scop doar conservarea puterii politice în mâinile celor care de 32 de ani au adus ţara asta în situaţia în care este acum şi practic au slăbit statul până la momentul pe care îl vedem chiar acum”.
Fost primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv, în condiţiile în care condamnarea în primă instanţă a fost de 8 ani şi 6 luni de închisoare.