La instanţa de fond, adică la Tribunalul Bucureşti, fostul primar al Piteștiului a primit o condamnare de 8 ani la închisoare, dar pedeapsa a fost redusă la jumătate de Curtea de Apel Bucureşti. Magistraţii au constatat că pentru luarea de mită faptele s-au prescris, iar pentru abuzul în serviciu pedeapsa a fost scăzută de la 6 la 4 ani.
În acelaşi dosar, fiica sa, Emanuela Pendiuc, a scăpat de o condamnare de 5 ani primită la instanţa de fond. Ea a fost achitată pentru spălare de bani, iar pentru complicitate la luare de mită faptele s-au prescris.
Dosarul are legătură cu un contract de achiziţie a unor autobuze de către SC Publitrans 2000 SA, societate care asigură transportul public local în Piteşti, având ca acţionar unic Consiliul Local Piteşti.
Potrivit DNA, Publitrans trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul Local prin alocare de fonduri, iar Pendiuc este acuzat ca a facut demersuri cu încălcarea legii pentru un contract de asociere între firma municipalității, Publitrans, și societățile private CNCD SA și SC Girexim Universal SA, în folosul ultimelor două firme.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro