Era seară, ora 21.20. Într-o zi de marţi a unui miez de vară de acum trei ani. Poate or fi fost şi trei ceasuri “rele” în acea zi, nimeni nu ştia, nu bănuia, nici măcar oamenii în halate albe care ar fi trebuit, totuşi, să vadă, să ştie deja.
După 14 ore de travaliu al mămicii lui, Tudor venea pe lume, născându-se, practic, singur. Băieţelul avea cordonul ombilical înfăşurat – chiar de două ori – în jurul gâtului. Asfixierea creieraşului fusese teribilă. “Mai bine vă gândiţi să faceţi alt copil”, s-a auzit sfatul “competent” al unora din maternitate.
“Am decis să îl botezăm imediat”, ne-a spus mămica, Andra. Cristelniţă i-a fost un căpăcel al unei sticle de plastic. Totul părea pierdut. Ceva, totuşi, l-a făcut pe Tudor să se agaţe de viaţa asta. Sigur, doctorii vorbesc, pe limba lor, de un diagnostic întunecat, retard psiho-motor sever.
Deşi acum Tudor are trei ani, nu poate sta nici în funduleţ, nici vorbă de mers şi nici capul nu-l poate susţine singurel. Iar şoldurile i s-au dislocat aproape complet. Dar mămica şi tăticul lui vorbesc cu el pe limba dragostei ce-i uneşte.
“Este cel mai fericit când ne pupăm, ne alintăm. Nu doarme decât dacă îl ţin de mânuţă ori stau lipită de el. Iar când îmi simte respiraţia, oftează. Nu a fost lăsat niciodată singur. Suntem aceeaşi fiinţă şi acelaşi suflet, comunicăm dincolo de cuvinte”, mai spune mămica lui Tudor.
Ar exista o şansă, însă, pentru ca el să se reapropie de o normalitate fie şi parţială, pentru a putea învăţa să stea în şezut ori chiar să meargă. O operaţie în Turcia, la Spitalul American din Istanbul. Preţul ei e uriaş: între 50.000 şi 70.000 de dolari, conform devizului estimativ. Din toată suma, părinţii au reuşit să adune, până acum, doar 10.000 de dolari.
Dar nu abandonează lupta, nici nu alungă speranţa din suflet. Chiar dacă şi acum, lunar, au nevoie de 5.000 de lei pentru terapiile speciale ale lui Tudor de logopedie şi kinetoterapie. Dar Tudor le zâmbeşte şi oftează fericit când le simte respiraţia. Iar pentru asta merită să lupţi până la capăt…