UPDATE ora 13.00 „Nu cred că ce este acolo trebuie să rămână în continuare secret. Este vorba şi despre nişte rapoarte, care cred că pot să fie desecretizate, este vorba şi despre nişte procese-verbale, de intrări, ieşiri. Ar trebui să vedem cine a avut acces şi de câte ori în arhiva SIPA de-a lungul anilor”, a spus Liviu Dragnea, la Parlament.
El a precizat că în cazul desecretizării arhivei SIPA ar trebui să se procedeze asemănător pe modelul CNSAS. „Dacă sunt unele informaţii care poate nu ar trebui să fie făcute publice, care ţin de viaţa privată, informaţii care ar putea să ne ajute să înţelegem dacă în anii trecuţi, poate acum nu mai e cazul, dar cine ştie, informaţiile de acolo au influenţat anumite decizii ale unor instanţe, trebuie să ajungem la aceste informaţii”, a spus Dragnea.
UPDATE ora 12.00 „Felicit intenţia ministrului Justiţiei, domnul Tudorel Toader, de a publica numele celor care au ‘vizitat arhiva, eventual și numărul ‘vizitelor efectuate în arhiva SIPA. Aşa cum a spus pe Facebook şi domnul ministru, această publicare reprezintă un prim pas pentru clarificarea situaţiei acestei arhive”, a afirmat președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, luni, pe Facebook, după anunțul ministrului Justiției.
Ea a adăugat că speră ca această publicare să fie făcuta azi. ”Îl rog, de asemenea, pe domnul ministru ca, alături de numele acestor persoane, să publice și data când au intrat în arhiva SIPA. În altă ordine de idei, aștept cu interes răspunsurile la întrebările pe care i le-am adresat doamnei Monica Macovei”, a mai spus Gîrbovan.
”Arhiva SIPA – o pată pe obrazul justiției române ! Plăcut sau neplăcut, adevărul trebuie să fie scos la suprafață. Primul pas – voi publica numele celor care au „vizitat” arhiva, eventual și numărul „vizitelor” efectuate!”, a scris Toader pe pagina de socializare.
Săptămâna trecută, ministrul Justiției declara la Palatul Parlamentului că el personal nu știe ce se află în arhiva SIPA, iar dacă sunt secrete de stat nu le poate desecretiza. Ministrul a mai precizat că întreg procesul de desecretizare a arhivei se va face de către o comisie din cadrul ministerului.
La anunțul lui Tudorel Toader privind desecretizarea arhivei SIPAau reacționat Tăriceanu, Şerban Nicolae, Cazanciuc și judecătorul Cristi Danileț.
”Nu am cum să spun dacă această desecretizare e totală sau parțială. Nu știu ce este în arhivă, dacă sunt secrete de stat, nu le pot eu desecretiza”, a spus ministrul Tudorel Toader. El a precizat că o parte din aceste secrete, dacă sunt de competența Guvernului, e decizia Executivului să le desecretizeze, iar dacă sunt de altă natură, sunt alte instituții care iau decizia.
Și președintele României a declarat că este interesant cum apar astfel de ciorbe reîncălzite în spaţiul public la anumite momente politice. Premierul Grindeanu, în schimb, a precizat că este de acord cu desecretizarea, pentru că trebuie să terminăm odată cu aşa-zisele ”sperietori”.
„Este interesant cum apar astfel de ciorbe reîncălzite în spaţiul public la anumite momente politice şi cum, dintr-o dată, unii devin amnezici, alţii tăcuţi, alţii vorbăreţi”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, despre declarațiile din ultima perioadă privind o posibilă desecretizare a arhivei SIPA.
El a precizat că astfel de subiecte nu trebuie să rămână mult în spaţiul public și a menționat că aşteaptă „transparenţă” de la ministrul Justiţiei pe această temă.
”Probabil există diverse nivele de secretizare ale acelor documente aflate în arhivă, i-am cerut domnului ministru să strângă date. Şi dânsul susţine acest lucru. Ba mai mult, eu cred că e foarte bine să ştim şi cei care în această perioadă – şi acesta este un lucru pe care trebuie să-l facă domnul ministru, şi-l va face – au avut acces la această arhivă. Susţin acest demers pentru că trebuie să terminăm odată cu aşa-zisele sperietori, himere pe care diverşi le au şi cea mai bună modalitate este asta, respectând procedurile legale şi am convingerea că va respecta procedurile. În concluzie, susţin”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, la ministerul Sănătății.