„Procurorii din Secţia Consiliului Superior al Magistraturii au luat o hotărâre instant, rapidă, în câteva minute. Acum, vă daţi seama că le este greu ca să motiveze contra evidenţei. Un demnitar încalcă în jumătate de an de trei ori Constituţia, generează trei conflicte juridice de natură constituţională, după care pe autorul acelor încălcări să-l feliciţi”, a declarat Tudorel Toader.
„E dificil să feliciți pe cineva pe motivul că a încălcat de trei ori Constituția, adică trei conflicte juridice de natură constituțională în jumătate de an de aceeași persoană, între puterile statului, chiar dacă la treilea Curtea a zis că se respinge, dar considerentele sunt ad literam ca la 68, decizia 68 de admitere”, a mai spus Toader.
Ministrul Justiției a spus că este pregătit să sesizeze CCR, dacă cererea de revocare a Laurei Codruța Kovesi va fi respinsă de președintele Klaus Iohannis.
CSM a dat aviz negativ cererii de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, pe data de 27 februarie.
„Am decis respingerea solicitării ministrului Justiției cu privire la posibilitatea revocării din funcție a procurorului-șef al DNA. În zilele următoare, hotărârea va fi transmisă decidenților. Motivarea va fi una amplă, asumată și în mod categoric una de ordin tehnic”, a spus vicepreședintele CSM, Codruț Olaru.
Decizia CSM este una consultativă, cea definitivă urmând a fi luată de președintele Klaus Iohannis.
Tudorel Toader a cerut revocarea Laurei Codruța Kovesi, în data de 22 februarie a.c., când a prezentat – la sediul Ministerului Justiției – raportul privind activitatea DNA. El a acuzat-o pe șefa DNA de ”acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept”.
Politica externă a Rusiei: anexarea Crimeei, intervenția militară din Siria și amenințările la adresa scutului de la Deveselu