„Eu am declarat în nenumărate rânduri, chiar dacă în spaţiul public, din considerente diferite, au apărut şi alte afirmaţii. Decizia produce efecte juridice, ca orice decizie, obligaţie în cazul acesta, de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României. Nu avem un termen. Am înţeles că domnia sa va citi , am înţeles că domnia sa va citi până va înţelege, iar eu exprim aceeaşi convingere, că-şi va îndeplini obligaţiile. Nu (a fost o ironie -n.r.), să înţelegeţi că doar am repetat ceea ce domnia sa a afirmat. Preferabil să întrebaţi pe domnul preşedinte (dacă încalcă legea -n.r.)”, a declarat Tudorel Toader, potrivit mediafax.ro.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Klaus Iohannis spunea că aşteaptă motivarea Curţii, pe care „o vom citi până o înţelegem sau până înţelegem ceva din ea, după care voi comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu mai exact”. „Independenţa judecătorilor nu o schimbă nimeni, procurorii au fost şi rămân independenţi în instrumentarea cauzelor, niciun ministru nu s-a dus şi nu se va duce să întrebe un procuror despre modul de soluţionare a unei cauze. Acestă competenţă funcţională de exercitarea a urmăririi penale nu a fost nici într-un fel modificată. A câştigat, dacă vreţi statul, de drept. Decizia foarte explicită mai pune o temelie la fundamentele statului de drept a României, că procurorii se numesc în Constituţie magistraţi, dar categoric au alte competenţe de umărire Pentru buna funcţionare a statului de drept trebuie ca fiecare dintre noi să ne cunoaştem bine competenţele, să ne respectăm limitele de competenţă trasate de Constituţie”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Reacția lui Tudorel Toader, după motivarea CCR în cazul Kovesi, nu a întârziat să apară în mediul public. Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că președintele Klaus Iohannis „urmează” să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Citește și

Fenomen în Parlament: majoritatea devine unanimitate, iar cutuma-lege. Fondul Suveran, adoptat neregulamentar

 

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News