„Legislaţia trebuie să ţină pasul cu fenomenul infracţional, pe de o parte, dar şi cu standardele de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Fiecare să ne cunoaştem competenţele pe care le avem. Raportat la această afirmaţie, răspund la următoarea întrebare: de ce ministrul Justiţiei nu sesizează Comisia de la Veneţia? Sigur că sunt membru în Comisia de la Veneţia de patru ani, dar vă îndemn, dacă n-aţi pus întrebarea doar aşa, de dragul presei, să verificaţi competenţele de sesizare a Comisiei de la Veneţia”, a spus Tudorel Toader, în plen.

El a precizat că, la acest moment, ”ministrul Justiţiei nu are dreptul legal, procedural să sesizeze Comisia de la Veneţia”.

„Am fost întrebat dacă am făcut revocarea procurorului-şef la DNA, de ce nu propun şi revocarea domnului Florin Iordache? Întrebarea este cu răspuns pentru cei care nu ştiu următorul lucru: potrivit articolului 132 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitate sub autoritatea ministrului Justiţiei, dar în Constituţie nu este niciun articol care să spună că parlamentarii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei”, a subliniat Toader.

Ministrul a mai spus că înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, precizând că, deși a fost criticată în mai multe rânduri, nu schimbă decât competenţele, în realitate nimic altceva.

”Și astăzi avem procurori la Direcţia Naţională Anticorupţie care urmăresc penal eventualele fapte comise de magistraţi. Prin urmare, secţia se duce la Ministerul Public. Curtea Constituţională a considerat ca fiind constituţională schimbarea secţiei de la DNA la Ministerul Public. Până la urmă, se respectă un principiu care spune că nimeni nu e deasupra legii şi că eşti magistrat sau altă demnitate sau nu te anchetează procurorul competent”, a menţionat Toader.

Ministrul Justiţiei a venit în fața senatorilor, miercuri, începând cu ora 10,00. Tudorel Toader participă la ‘Ora Guvernului, dezbaterea politică solicitată de grupul parlamentar PNL având ca temă “Implicaţiile raportului GRECO asupra imaginii justiţiei în România”.

Citește și: Senator PSD, despre o familie formată dintr-o mamă singură cu doi copii: “A fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”

 
 

Urmărește-ne pe Google News