„Decizia de demarare a procedurii de evaluare a procuroului general n-am luat-o, n-a venit nici din senin, nici circumstanțial. Eu am observat de-a lungul timpului cum Ministerul Public s-a îndepărtat treptat, treptat de la rolul constituțional pe care îl are. Eu am observat cum activitatea Ministerului Public s-a îndepărtat de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenilor”, a spus ministrul Justiției.
Tudorel Toader a mai spus că în cel mult 30 de zile va prezenta public rezultatele evaluării lui Augustin Lazăr. „Voi face o radiografie a activității manageriale și voi trage o concluzie”, a spus ministrul Justiției. „Am mai spus că va veni o vreme în care va fi evaluat”, a adăugat acesta.
Toader a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că declanşează procedura legală pentru evaluarea activităţii desfăşurate de către procurorul general. Anunțul a venit după ce protocolul încheiat în 2016 între Parchetul General şi SRI a ajuns joi în presă. O variantă nesecretă care este publicată pe site-ul Ministerului Public şi una secretă, ce a apărut câteva ore mai târziu, pe Facebook-ul lui Darius Vâlcov. Ambele au fost semnate în aceeaşi zi, chiar înainte de alegeri, în decembrie 2016.
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
De cealaltă parte, Augustin Lazăr a spus că toate aspectele de interes privind tema protocoalelor au fost aduse la cunoștință Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului de Justitie.
Luni, acesta va susține o declarație de presă, în care va prezenta corespondența legată de protocoalele cu SRI.
CITEȘTE ȘI:
FOTO/ Invitații la nunta lui Dragnea Jr. și-au etalat mașinile de lux. Cine este deputatul care a ales să vină cu taxiul
FOTO / Cum au fost surprinși Liviu Dragnea și Irina Tănase la nunta lui Dragnea Jr.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi