“Ministerul Justiției și instanțele naționale și-au indeplinti obligațiile de transfer a tuturor documentelor necesare și a celor suplimentare solicitate”, spunea Tudorel Toader.
“Noi nu putem lua nicio măsură, niciun demers care să afecteze activitatea instanței independente din Serbia. Ce putem face: cu promptitudine am răspuns la toate solicitările pe care le-au făcut”, a mai spus ministrul român al Justiției , potrivit hotnews.ro.
Fostul deputat Sebastian Ghiţă a afirmat duminică seară, cu o zi înainte vizitei lui Toader în Serbia, că va încerca să îl interpeleze pe ministrul Tudorel Toader pe treptele Ministerului Justiţiei din Serbia, pentru a-i înainta un memoriu. Mai mult, Sebastian Ghiţă cere suspendarea procedurii de extrădare. Invocă probe false în dosarul său.
„Mă miră cum domnul Tudorel tot plimbă ideea: ‘Mă duc în Serbia după Ghiţă’. Cu ce, domnule Tudorel? Cu probele false ale lui Onea (procurorul-şef al DNA Ploieşti) şi ale lui Portocală (fostul procuror DNA Mircea Negulescu – n.r.)? Păi, după ce le-ai făcut raport şi ai sesizat Inspecţia Judiciară, acum umbli prin Serbia cu probele lor false? (…) Abia aştept să ajungă aici (Tudorel Toader – n.r.), că eu la Consulat sau la Ambasadă nu pot să mă duc, dar când intră pe treptele Ministerului Justiţiei, pot să mă duc şi să îi dau un memoriu în mână. Mă gândesc că domnul Tudorel Toader nu o fi văzut, n-o fi trăit în România luna asta”, a declarat Sebastian Ghiţă, la România TV.
El îl acuză pe ministrul Justiţiei că este „duplicitar”. „Ştiţi ceva şi cu Tudorel Toader? Ori în căruţă, ori în teleguţă. Că aşa, duplicitar, nu prea mai merge”, a mai spus Ghiţă.
Sebastian Ghiță a fost reținut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2017 și plasat apoi în arest preventiv. Acesta a fost eliberat în 26 mai 2017, pe cauțiune, în baza unei decizii a Curții Supreme din Serbia, după depunerea unei cauțiuni de 200.000 de euro.