„Este vorba despre un raport intermediar, ceea ce înseamnă că chiar dânșii, până la sesiunea din toamnă, îl vor definitiva. În al doilea rând, eu de fiecare dată vă spuneam: să ne cunoaștem, să ne respectăm competențele. Ceea ce înseamnă că cele trei legi ale justiției au constituit inițiativă parlamentară. Ceea ce înseamnă că răspunsul cel mai adecvat îl primiți fie de la inițiatorii celor trei proiecte de lege, fie de la membrii Comisiei care le-au adoptat și le-au supus dezbaterii parlamentare.”, a spus Tudorel Toader, citat de stiripesurse.ro.

Ministerul Justiției a mai spus că România va transmite un punct de vedere oficial Comisiei de la Veneția.

„Inclusiv eu cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneția exprimate într-un aviz, fie el și intermediar. Tot în spațiul public s-a afirmat că România va formula un punct de vedere oficial, pe care îl va transmite Comisiei de la Veneția înainte de definitivarea formei finale. În măsura în care Ministerul Justiției va fi solicitat în definitivarea acelui punct de vedere al României evident că vom contribui. (…) Eu, ca ministru al Justiției, nu trebuie să fiu cel care comentează comentariile altora și vă mulțumesc”, a mai spus Toader, la sediul MJ.

Același Tudorel Toader a mai avut o reacție, pe acest subiect, și weekend-ul trecut, dar pe Facebook. Ministrul Justiției a făcut, atunci, „simple precizări privind elaborarea legilor justiției”.

Apoi, a avut o replică și pentru Ambasada Germaniei, despre abuzul în serviciu, tot pe Facebook.

Comisia de la Veneţia a publicat, vineri, opinia preliminară cu privire la cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România, respectiv legea privind organizarea judiciară, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, asupra cărora atât preşedintele României, Klaus Iohannis, cât şi Comitetul de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei solicitaseră opinia Comisiei.

Astfel, printre altele, Comisia de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional) a recomandat României să reconsidere sistemul de numire şi demitere a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor respective din Constituţie, în vederea creării de condiţii pentru un proces de numire şi demitere neutru şi obiectiv prin menţinerea rolului instituţiilor, cum ar fi preşedintele şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influenţa ministrului Justiţiei. Iată și scrisoarea Comisiei de la Veneția pentru CCR: Deciziile Curții pot fi criticate.

Comisia de la Veneția anunță opinia despre modificarea Codurilor Penale în octombrie.


Citește și: EXCLUSIV/ Camera Deputaților explică de ce nu a lăsat un interpret pentru surdo-muți să intre în Parlament


 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News