Tudose: De fiecare dată când PSD a fost la guvernare a adus bunăstare, suntem campionii Europei

UPDATE ora 16.50 Premierul Mihai Tudose a spus de la tribuna Parlamentului că pensia medie a crescut cu 15%, iar în sectorul privat  s-au înregistrat mai multe locuri de muncă, și anume 120.000 în ultimul semestru, în industrie, hoteluri, comerț. „De fiecare dată când PSD a fost la guvernare a adus bunăstare şi o economie solidă. Suntem campionii Europei”, a arătat el, la „Ora premierului”.

”Numărul șomerilor înregistrați a ajuns la cea mai mică cifră de după 1996, iar producția industrială, cea mai mare creștere de după criză și printre cele mai mari din Europa, locul 2, după Estonia, a mai enumerat prim-ministrul realizările actualului Executiv PSD-ALDE.

Mihai Tudose a mai anunțat că proiectul legii bugetului de stat pe anul viitor va fi transmis Parlamentului în luna noiembrie, pentru a începe anul viitor cu bugetul aprobat”.

PNL: Percepția românilor este că unica preocupare a PSD este de a-i salva pe infractori

”Dupa 10 ani de Uniune Europeană, circa 200.000 de tineri aleg să plece din România în fiecare an.Plecarea rămâne prima opțiune pentru enorm de mulți tineri, iar ei știu că dumneavoastră, PSD și ALDE, cu domnii Tăriceanu și Dragnea, în esență nu faceți decât să le amanetați viitorul. Ați avut șansa de a alege dezvoltarea, dar ați ales, din nefericire pentru noi toti, îndatorarea și stagnarea”, a transmis deputatul Raluca Turcan, în discursul din plen.

Pe urmele lui Ionuţ Geană, copilul dispărut după ce a fost dus de rude la un saivan din Tulcea unde era „om de curte”.  „L-am văzut când pleca cu o maşină roşie, cu unu tatuat”
Recomandări
Pe urmele lui Ionuţ Geană, copilul dispărut după ce a fost dus de rude la un saivan din Tulcea unde era „om de curte”.  „L-am văzut când pleca cu o maşină roşie, cu unu tatuat”

Turcan a mai spus că ”percepția românilor este că unica preocupare a PSD este de a-i salva pe infractori și de a stabili la nivel politic cine și unde să se angajeze în sistemul public, ce companie merită să facă afaceri, sau ce companie trebuie închisă prin amenințarea controalelor”.

”Este o involuție incredibilă a actului de guvernare, o revenire la practicile autoritare consacrate de PSD și care au făcut atât de mult rău României”, a mai spus ea.

USR: Aţi crescut pensiile şi salariile cu peste 20% când vi s-a spus că lucrurile acestea nu pot fi susţinute. Şi atunci aţi tăiat din investiţii

Și deputatul USR Claudiu Năsui le-a spus luni guvernanţilor că au crescut pensiile şi salariile cu peste 20% deşi li s-a precizat că lucrurile acestea nu pot fi susţinute.

„Ce am ascultat azi aici, cifrele prezentate de premierul României sunt o imagine fantezistă şi ireală şi este trist că asta este imaginea care există din Palatul Victoria”, a spus Năsui.

Potrivit deputatului, imaginea reală a economiei este cu totul alta.

”Dacă lucrurile merg atât de bine, creşterea e atât de mare şi toate lucrurile merg atât de roz cum spuneţi dumneavoastră, de ce este nevoie de toate aceste creşteri de taxe pe care le-aţi propus în ultima perioadă? Haideţi să nu cădem în ridicol. (…) Cum poţi să ai creştere economică record într-o ţară şi cu toate astea să fii cu deficitul bugetar la maxim? Vă explic de ce faceţi lucrurile acestea: pentru că aţi crescut în mod nesustenabil cheltuielile structurale ale statului român. Aţi crescut pensiile şi salariile cu peste 20% când vi s-a spus că lucrurile acestea nu pot fi susţinute. Şi atunci aţi tăiat din investiţii şi aţi căutat bani de la cei care nu îi aveau şi anume de la cei care muncesc part-time în România – le-aţi mărit impozitele pe muncă – şi de la mediul privat pe care punctual îl tot ameninţaţi cu diverse măsuri”, a mai spus reprezentantul USR.

Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO
Recomandări
Românii care au furat șapte capodopere din Olanda nu apar în documentarul despre ei: „Am vrut să am hoții în film, dar au cerut mulți bani” | VIDEO

PMP: Veniturile realizate au scăzut, în timp ce deficitul a crescut dramatic

Liderul deputaţilor PMP Eugen Tomac a declarat luni că în perioada ianuarie – iulie 2017 veniturile realizate au scăzut, în timp ce deficitul a crescut „dramatic”.

„Domnilor de la PSD, mă aşteptam ca astăzi să veniţi să ne prezentaţi cu aceeaşi convingere cu care o făceaţi în urmă cu câteva luni, când ne spuneaţi cât de dezamăgiţi sunteţi de propriul guvern, să ne prezentaţi obiectiv stabilit – obiectiv îndeplinit. În realitate, lucrurile stau aşa cum le simt românii nu cum le cosmetizăm”, a spus Tomac, în plen.

El a mai arătat că, din rapoartele privind execuţia bugetară prezentate de Ministerul Finanţelor, analizând indicatorii din 2015, drept exemplu în comparaţie cu 2017 pentru perioada ianuarie – iulie putem constata următoarele chestiuni: veniturile realizate au scăzut, în timp ce deficitul a crescut dramatic, în cadrul bugetului de stat se disting încasări de TVA care au scăzut dramatic, de la 23,2 miliarde de lei în 2015 la 15,8 miliarde de lei în 2017.

”La bugetul asigurărilor sociale de stat situaţia este şi mai complicată deoarece, deşi valoarea punctului de pensie a crescut simţitor, veniturile realizate în 2017 sunt aproape la fel ca cele din 2015″, a afirmat Tomac, la Ora premierului.

Bogdan Suceavă, romancierul român care predă matematică la universitate în California: „Vreme de 22 de ani am venit și vin cu drag la muncă” | Interviu
Recomandări
Bogdan Suceavă, romancierul român care predă matematică la universitate în California: „Vreme de 22 de ani am venit și vin cu drag la muncă” | Interviu


Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a anunţat, vineri, că premierul Mihai Tudose va veni luni în Parlament pentru a prezenta starea economiei, a investiţiilor şi execuţiei bugetare pentru fiecare minister. Totodată, premierul ar trebui să ofere explicații și despre sursele de finanțare ale cheltuielilor pentru viitor.

„Premierul Mihai Tudose va veni în plenul Camerei Deputaţilor la Ora prim-ministrului pentru a oferi răspunsuri cu privire la starea economiei româneşti. Există foarte multe semne de îngrijorare generate de o serie de dezbateri şi informaţii apărute în spaţiul public, unele dintre ele lansate chiar de premierul Tudose care par că vor conduce România într-o criză similară celei din 2008-2009”, a declarat Raluca Turcan.

„Avem investiţii aproape zero, fonduri europene aproape zero şi cheltuieli care trebuie să fie suportate din ceva. Din nefericire, lucrurile se fracturează, pentru că nu poţi să ai şi creştere economică, dar şi cheltuieli în creştere. Undeva se pierd bani şi aceşti bani trebuie găsiţi şi probabil trebuie justificaţi de către cei care conduc în momentul de faţă România”, a mai spus Turcan.

Și preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat la finalul lunii august că partidul pe care îl conduce îl va convoca pe prim-ministrul Mihai Tudose în Parlament.

„La prima întrunire, în care noi ca PNL putem la ”Ora Guvernului” să convocăm la Parlament oficiali guvernamentali, îl vom convoca pe premierul Tudose pentru a da seamă pentru situaţia economică dezastruoasă, pentru situaţia bugetară, pentru ameninţările pe care le aruncă în fiecare zi asupra firmelor şi asupra mediului economic activ şi mai ales să dea seamă pentru declaraţiile inepte pe care le-a făcut şi apropo de bănci şi Pilonul II de pensii şi în general referitoare la diferitele chestiuni de natură economică, fiscală şi bugetară”, a anunţat Ludovic Orban la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.


Rețeta de succes din Sănătatea românească, prescrisă de „medicul” Ciobanu. Devii informator la SRI și ai succes în afaceri (dosar)


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
Știrileprotv.ro
Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
Libertateapentrufemei.ro
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
Când trebuie montate cauciucurile de iarnă în 2024. Data care i-a băgat în confuzie pe mulți șoferi. Se dau amenzi mari pentru cei care nu-și pun aceste anvelope
FANATIK.RO
Când trebuie montate cauciucurile de iarnă în 2024. Data care i-a băgat în confuzie pe mulți șoferi. Se dau amenzi mari pentru cei care nu-și pun aceste anvelope
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
GSP.RO
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
Cele 4 zodii care vor gusta fericirea până pe 31 octombrie. Se anunță bani, belșug și bucurie pentru ele
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care vor gusta fericirea până pe 31 octombrie. Se anunță bani, belșug și bucurie pentru ele
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Observatornews.ro
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI