„Domnul ministru Pop este în întâlniri cu omologul ucrainean, acolo. Încercăm să dezamorsăm situaţia, să găsim o soluţie pentru copiii români şi înţeleg că, împreună cu doamna ministru Păstîrnac, lucraţi la o modalitate de a reuşi ca bursele acelea să ajungă mai multe, dacă se poate, la copiii români”, a spus premierul Tudose, la începutul şedinţei de Guvern.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac a declarat, la rândul ei, că se dorește oferirea „unui pachet educaţional” elevilor care studiază în limba română în Ucraina.

„Continuăm discuţiile împreună cu colegii de la Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Externe şi suntem în faza aproape finală pentru a oferi un pachet educaţional elevilor care studiază în limba română în Ucraina şi pentru a susţine pregătirea profesorilor de limbă română şi de alte materii predate în limba română, în România. Sperăm ca după discuţiile de astăzi de la Kiev ale colegului nostru să venim cu o propunere concretă, săptămâna viitoare”, a afirmat Păstîrnac.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat Legea care restricţionează predarea în limba minorităţilor naţionale. Potrivit serviciului de presă al șefului statului ucrainean, Petro Poroșenko a comunicat că reforma învățământului „este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăți calitatea educației”, asigurând pașii necesari pentru includerea Ucrainei în spațiul educațional european.

Președintele Klaus Iohannis şi-a contramandat vizita pe care urma să o facă în octombrie în Ucraina, după scandalul adoptării legii educaţiei. Anunțul a fost făcut de șeful statului, joi, la New York, unde se află într-o vizită la Adunarea Generală a ONU.

Și Parlamentul de la București a adoptat o declaraţie privind situaţia minorităţilor din Ucraina.

Potrivit declaraţiei, Parlamentul urmăreşte „cu îngrijorare şi maximă atenţie” evoluţiile generate de recenta adoptare în Rada Supremă a Ucrainei a Legii Educaţiei, care „limitează drastic dreptul la educaţie în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina, eveniment care a trezit o profundă preocupare şi îngrijorare în România”.

Citește și: ”Gaură” de 6,5 miliarde de lei la buget în primele opt luni ale anului. Banii s-au scurs pe salarii și pensii, iar acum Guvernul inventează noi taxe ca să acopere deficitul

Urmărește-ne pe Google News